Gloria scoate doar un punct din primul meci acasă în Liga a doua, la capătul unui joc în care a intrat destul de greu dar pe care l-a dominat în partea secundă.
Oaspeții de la CS Afumați au condus cu 1-0 din minutul 9, când Iamandache a șutat pe jos, de la marginea careului, lângă rădăcina barei din dreapta lui Greab. Și au ratat un penalty în minutul 12, prin Zaina, la un fault în careu.
Partida a început, practic, în aceste coordonate și Gloria și-a revenit doar pe finalul primei reprize când s-a apropiat mai mult de poarta ilfovenilor.
În partea secundă, Pustai a umblat un pic la moralul jucătorilor, care s-au așezat mai bine în teren, au alergat mai mult și au dominat următoarele 45 de minute. Golul egalării a fost înscris de Dinis Ieșeanu, la o fază prelungită în careul oaspeților, cu un șut sec de la 10 metri.
Și când credea mai mult că egalul ar fi echitabil, ilfovenii puteau să dea lovitura la o fază în care francezul Mbanga, înlocuitorul golgeterului Fatai (inexistent în acest meci), n-a ajuns la o minge interceptată bine în careu de nigerianul Believe.
S-a încheiat 1-1, cumva mulțumitor pentru ambele tabere.
”Puteam mai mult din acest meci, în care m-au dezamăgit câțiva jucători. Nu pot să cred că ama dus fotbaliști buni doar în amicale”, a declarat Cristi Pustai după meci. La fel de supărat a fost și antrenorul oaspeților, vasile Neagu, cel care a spus că echipa lui a pierdut 2 puncte în acest meci. ”Cred că Bistrița merita o revenire în liga a doua și la cum s-a prezentat în primele 2 etape nu va avea probleme să se mențină”, a mai spus ilfoveanul
Bile albe
- Un punct important cu o echipă bună din această ligă, după o revenire apreciabilă în a doua jumătate a meciului
- Doru Greab și-a salvat echipa de la un 2-0 în minutul 12, apărând un penalty care ar fi putut decide meciul
- Fundașii centrali Burdeț și Ieșeanu au ținut apărarea, vulnerabilă cu doi copii pe margini. Un plus pentru al doilea, care a marcat golul egalării
- Jocul s-a schimbat în favoarea Gloriei după pauză, semn de echipă matură, de pregătire fizică bună și de indicații eficiente de la banca tehnică
- Cristi Pustai a închis meciul cu încă un fundaș central pe final, dar a lăsat și variante de atac cu care să forțeze victoria
- Atmosfera a fost frumoasă pe stadion, în concordanță cu liga a doua, însă numai după ce au putut intra toți cei veniți la stadion
Bile negre
- O bilă neagră și pentru spectatorii întârziați și pentru organizatori, deopotrivă. S-a anunțat din timp că intrarea se face cu bilete, care puteau fi procurate cu o săptamana inainte sau de pe net și totuși mulți oameni s-au înghesuit cu 5 minute înainte de începerea meciului. Organizatorii n-au prevăzut asta și au avut deschisă o singură casă de bilete. Meciul a început cu 200 de spectatori și s-a încheiat cu 2000.
- Linia mediană n-a legat jocul și uneori a fost nevoie de prea multe mingi lungi
- Apărarea pe benzile laterale a fost deficitară
- Gloria s-a arătat speriată și copleșită de miza jocului în startul partidei
- CS Gloria Bistrița: Greab – Bodescu, Ieșeanu, Burdeț, Al. Fărăgău – Cavar – Llullaku (cpt.), Tavares Dos Santos, Lehaire, King Otega – Chukwu
Rezerve: R. Avram – Vișinar, Al. Mogoș, Chiorean, Bambock, Val. Alexandru, D. Covaci, M. Peter, Salka
Antrenor: Cristian Pustai - CS Afumați: Y. Stanciu – A. Lazăr, Robicek, Rz. Lazăr, Al. Nicola – Zaina (cpt.), Kaplan – Al. Enache, Pitulac, Iamandache – K. Fatai
Rezerve: Drăghici-Mușat – Dav. Savu, Atanase, Ghineț, Gheoroae, Dar. Stancu, Kouban Mbanga, Zimța, Al. Păun
Antrenor: Vasile Neagu
Adrian Linca





august 9, 2025
Bilă neagră „Somodean”care a vrut să-și bage doctorul in arenă fără ca persoana respectivă să se supună controlului și fără a avea bilet, invitație sau legitimație. Oare cine era persoana care trebuia să sară peste rând. Poate ne spune Somodean junior că seniorul nu era atent la eveniment.Si în încheiere poate puțin respect pt.cei care plătesc biletul nu strică că ești tare îngâmfat și tare prost crescut.PS .Tu nu reprezinți clubul ești prea incompetent să o faci.