Se mai joacă oină?

”Orice om vrednic trebuie să învețe întâi și întâi oina. Fără aceasta, nu-i bun de nimic și nu face două parale.” ”“ M. Sadoveanu

Figură emblematică pentru învățământul românesc, ministrul Spiru Haret a susținut cu fervoare cultura corporală pentru școlari! Cea mai mare parte a lor fiind cuprinși în școli rurale și orașe mici, care beneficiau de izlazuri comunale, au preferat variantele oinei. Până când, din însărcinarea ministrului și cu persistența secretarului general Constantin Chirițescu, regulile au fost unificate. La un secol de la prestația ministerială, astăzi, în primul deceniu al mileniului trei, se pune întrebarea: se mai joacă oină?

Nu știm cu exactitate ce se întâmplă în țară. Nici nu ne propunem să lămurim situația. Deși după ”însămânțarea” lui Spiru Haret, oina a cunoscut cote de cuprindere tot mai largi, pe toate palierele vârstei tineretului. Cu mii de echipe cuprinse în faza de masă a campionatelor naționale. Chiar și un campionat elitist corespondent echipelor de divizia I. Cine nu a auzit de echipe precum Dinamo, Progresul CPCS, Avântul Frasin, Chiurești, Giurgești ș.a. Mai mult, s-au promovat acțiuni demonstrative și la Jocurile Olimpice, cu caracter experimental. Și rezultatul: propunerea a murit în fașă, interesul național nesusținut a făcut să se stingă tot mai mult focul pasiunii și implicit echipele. Astăzi doar dacă mai există unele pâlpâiri.

În județul nostru echipe recunoscute în ”hora națională” nu mai există sau au devenit legende locale. Ați mai văzut în vreun loc oinari din Ghinda, Cristești, Giurgești, Reteag, Budești, Feldru, Năsăud (școala normală) ș.a.?

Cu asemenea ”performanțe” ni se pare că județul Bistrița-Năsăud e mult mai sărac! Cine să ne poarte tradițiile? A fi în Europa nu înseamnă nicidecum să ne lepădăm de specific, de identitate, de obiceiuri.

Este nevoie de cineva să reacționeze… Asta înainte de introducerea baseball-ului, a feluritelor discipline noi, importate de aiurea! Înțelegem că trebuie să fim în rând cu lumea, dar fără a ne da afară din casă ”poveștile noastre din bătrâni”. Trebuie să redescoperim obiceiurile și tradițiile noastre naționale. Și asta până nu e prea târziu!