S-a împlinit o lună de la demiterea lui Dan Matei, cel care a antrenat echipa timp de nouă ani de zile. Șocul despre care vorbea președintele Gloriei, Jean Pădureanu, pare că nu s-a produs, echipa nereușind să câștige nici un meci. În șase etape, Gloria II, pregătită de Dorel Zegrean și Valer Someșan, a reușit doar șase egaluri, 1-1 cu CS Marmația Sighet, 1-1 cu Unirea Dej, 2-2 cu Gaz Metan Târgu Mureș, 0-0 cu FC Bihor, 0-0 cu FC Cisnădie și 2-2 cu Bihorul Beiuș. Nici jocul echipei nu arată prea bine, jucătorii evoluând la meciurile de acasă de parcă s-ar afla în vacanță, fără atitudine, fără determinare. Jucătorilor ca Mandea, Dos Santos sau Hakan Tilki (un turc anonim apărut din senin) li se găsește loc în echipă aproape în fiecare meci, chiar dacă nu demonstrează că știu nici măcar noțiunile elementare de fotbal.
| 253 vizualizări
Ultimele comentarii