Schi fond: Alin Cioancă, rezultat peste așteptări la Campionatul Mondial de tineret

Bistrițeanul Alin Cioancă a reușit să se claseze pe locul 20 al Campionatului Mondial de Schi Nordic pentru juniori și tineret, competiție care a debutat ieri, la Cheile Grădiștei.

În ciuda problemelor mari pe care le-au avut organizatorii, nevoiți săamenajeze un traseu de 2,5 kilometri cu ajutorul a 6.000 de metri cubi de zăpadă artificială,probele de sprint la schi fond s-au desfășurat în condiții bune.

Dacă la fete nu a contat, în schimb, la masculin România a reușit să treacă cu un reprezentant de calificări. Alin Florin Cioancă s-a clasat la final pe locul 20. ”A fost o cursă destul de grea. Sunt foarte mulțumit cu această poziție. Nu mă așteptam la un loc așa de în față”, a susținut sportivul român, aflat în topul celor mai buni bistrițeni în 2016.

În mai puțin de o lună de zile, România organizează a doua mare competiție la sporturile de iarnă, după Campionatul Mondial de biatlon rezervat juniorilor. Problemele cu care s-au confruntat gazdele la începutul lunii februarie persistă și acum, adică temperaturi ridicate pentru această perioadă și lipsa zăpezii. De altfel, probele de schi fond din cadrul combinatei nordice au și fost mutate de la Predeal la Cheile Grădiștei, tocmai din cauza lipsei de zăpadă.

 | 1.053 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *