Scandal în umbra diplomelor

Este neîndoios rolul determinant al calității forței de muncă în ritmul de progres al oricărei entități naționale. Educația școlară și universitară, într-o primă instanță ”hotărăsc” potențialul profesional al succesivelor generații. După învățământul de masă realizat ani la rândul prin instituțiile școlare, iată că în ultimele două decenii și învățământul universitar tinde a deveni quasi accesibil. Este bine, este rău? Și cum a fost posibil?

Suntem convinși că lărgirea ariei de cuprindere, atât prin universitățile de stat, cât și prin cele private, este un fapt pozitiv. Și nu poate decât să ne bucure.

De ce atunci s-a „ supărat” ministerul de specialitate? Doar segmentul privat al învățământului universitar îi facilitează misiunea perenă, aceea de a proteja forța de muncă trebuincioasă societății”¦

Mai departe de unele jocuri politice, motivul declarat este calitatea produsului, alias valoarea „de întrebuințare” a absolvenților de la „particulare”. Asta urmare și a slabului proces didactic. În loc de a antrena studenții în abilitatea cunoașterii și rezolvării problemelor practice cu care se confruntă societatea, instituții academice au alimentat competiția pentru încasarea taxelor de studii contra diplome și atestate de absolvire. De multe ori și cu acceptarea tacită a personalului didactic prin: simplificarea criteriului de admitere până la dispariția lui, cursuri formale, forme de învățământ neperformante (I.D., I.F.R.), acceptarea studenției concomitent la mai multe facultăți, neglijarea formelor didactice de antrenare practică a studenților, ș.a.

Ministerul a lansat provocarea: se anulează diplome, se închid linii de studii, se „deconspiră” interese personale, se amplifică controlul, ș.a.

ARACIS-ul (forul de monitorizare a calității învățământului universitar) ce-a întreprins până acum? O actuală reglementare este în drept să anuleze o recunoaștere deja acordată la absolvirea studiilor?

Ca să nu vorbim de consecințe”¦ Piața muncii este deja în mare parte ocupată de asemenea posesori de diplome.

Este greu de făcut pace în atari condiții. Cel puțin s-o luăm, corect, de la un nou început! Ca să avem performanțe ce satisfac progresul”¦

 | 313 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On