Rezultatul antidoping după concursul de haltere de la Jocurile Olimpice complică situația bistrițeanului Gabriel Sâncrăian, cel care a câștigat bronzul la categoria 85 de kilograme.
TVR s-a grăbit acum câteva minute să anunțe că halterofilul de la CSM Bistrița a fost prins dopat, dar președintele clubului bistrițean, Adrian Moldovan, susține că proba este negativă.
”Situația este neclară. Nu se știe nimic concret. Proba este negativă dar există ceva suspiciuni și s-a solicitat proba B”, a declarat Moldovan pentru sportulbistritean.ro.
UPDATE
mediafax.ro, preluat de prosport.ro, a obținut o reacție de la Federația Română de Haltere: "Sincer, nu avem ce să dăm oficial acum, pentru că nu am primit nimic. Știu că s-a cerut proba B, tocmai de asta Federația nu are nimic concret. Se fac niște analize, niște contraexpertize acolo, nu avem multe detalii. Recoltările au fost efectuate în cadrul competiției de la Rio, dar nu știm exact data. Nu am primit nicio notificare oficială din partea Federației Internaționale de Haltere.
Trebuie să facem și noi firul evenimentelor. Este adevărat că nu suntem la curent cu procedura exactă antidoping din cadrul Jocurilor Olimpice. Din păcate, este o situație total neplăcută, să nu știm nimic. Dacă este în cadrul unui concurs care ține de Federația Internațională, ei ne transmit informații, potrivit regulamentului. Dar fiind vorba despre Jocurile Olimpice, în care Agenția Mondială Antidoping a avut birou acolo, nu știm ce va urma", a precizat pentru MEDIAFAX un oficial al Federației Române de Haltere.
UPDATE ProSport a încercat să discute cu președintele Federației de Haltere, Nicu Vlad, însă campionul olimpic din 1984 nu a putut fi contactat. Se pare că fostul mare sportiv se află în Australia.
Ultimele comentarii