După 20 de ani în care a ridicat sute de tone la antrenamente și concursuri, Gabriel Sâncrăian și-a împlinit visul pentru care a plecat de-acasă la 10 ani. A câștigat o medalie olimpică și, dincolo de faimă și glorie, și-a asigurat o rentă viageră pentru bătrânețe.
Puțini înțelegem cu adevărat cât de complicată e viața unui sportiv de performanță. Vedem doar laurii victoriei și ne imaginăm un star, admirat de toată lumea și plin de bani. Însă, de cele mai multe ori, nu-i chiar așa.
Gabriel Sâncrăian a plecat de lângă părinți în clasa a 5-a și acum e în anul 2 la master în București. În anii ăștia, a trăit modest, prin cămine și hoteluri sportive, cu salarii și prime ce n-au depășit în medie 3000 de lei pe lună. În 2013, când a crezut că poate da o mare lovitură la Campionatele Mondiale, a fost depistat pozitiv la un control antidoping. Habar n-are cum s-a întâmplat, cu atât mai mult cu cât se afla după o vacanță la mare. A fost suspendat 2 ani și cariera sportivă îi părea compromisă.
Trebuia totuși să trăiască din ceva și a plecat la muncă în Germania. A lucrat 6 luni în fabrică, la o secție de vopsitorie și a câștigat 1400 de euro pe lună. Bani din care, după ce scădea chiria, cheltuielile și ce mai trimitea acasă, nu mai rămânea cu mare lucru. Acolo nu s-a putut antrena deloc. Nici nu prea avea cum după 10 ore de stat în picioare la serviciu.
A avut însă forța să revină în sala de haltere și în 2015 a reintrat în circuit. Și-a luat revanșa prinzând un loc 5 la mondiale, iar apoi un titlu european în primăvara acestui an. Însă n-a mai putut ridica un kilogram, un singur kilogram, ca să-și asigure o rentă pentru bătrânețe. Cei de la Bistrița, unde e legitimat dintotdeauna, i-au simțit mereu valoarea și i-au mărit salariul de la începutul anului, când ofertele au început să curgă din nou.
Recunoscător față de cei care l-au propulsat în viață, Sâncrăian a refuzat cluburi mari și bani mai mulți. ”M-am simțit întotdeauna ca acasă la Bistrița. N-am vrut să plec de-aici niciodată și aici voi rămâne până la finalul carierei mele de sportiv”, spune cel care între timp a devenit un bistrițean adevărat, măcar cu sufletul.
Jocurile Olimpice de la Rio au venit ca o mare șansă pentru el. A fost pe val, a prins un lot extrem de redus, de doar 4 sportivi la haltere, 2 băieți și două fete. Și s-a bătut cu niște forțe ale naturii din Iran sau Azerbaidjan. A prins medalia de bronz la total, după două concursuri în care a participat fără greșeală, urmărindu-și scopul pas cu pas.
Acum e în vacanță, mulțumit de ce-a realizat. Nu-și face griji, deși, dacă va fi depistat pozitiv, va pierde tot ce-a câștigat. Faimă și bani. Renta și prima de la COR, în jur de 30.000 de euro. Și o va lua de la capăt. Se va întoarce în apartamentul cu două camere din Cluj, unde are de fapt domiciliul, alături de părinții lui. Ce-i drept, va avea mai mult spațiu, fiindcă frații lui, între timp, s-au așezat la casele lor.
”Avem mare încredere în Sâncrăian, care s-a dovedit de-a lungul timpului un om de caracter. Dar sistemul de la haltere a devenit atât de complicat încât nu-l mai înțelege nimeni. El știe foarte bine că e corect, știm și noi asta. Dar așteptăm să vedem rezultatele. Oricum, dacă era ceva aflam în 48 de ore”, spune Adrian Moldovan, directorul CSM.
”Nu vreau nimic pe nedrept, sau din milă. Doar ce mi se cuvine pentru ce am muncit. Mă bucur că bistrițenii mă apreciază. S-au purtat întotdeauna extraordinar cu mine și n-am avut ce să reproșez niciodată nimic. Ba chiar mă gândesc, în viitor, că n-ar fi exclus să mă stabilesc la Bistrița, un orașpe care l-am îndrăgit mereu”, spune Sâncrăian, un om și un sportiv ce merită mai multă atenție din partea comunității.
Adrian Linca
Ultimele comentarii