Salutări de la ”Uriașul” ! Adrian Costea trăiește decent din tenis de masă în Franța și Anglia!

A fost medaliat la toate categoriile de copii și juniori, reprezentând cu succes școala bistrițeană de tenis de masă. Acum doi ani, la 19 ani, și-a luat paleta și a plecat în Franța.

Adrian Costea e unul dintre cei mai talentați jucători bistrițeni din ultimii ani. Uriașul” așa cum era poreclit la Bistrița încă de mic, fiindcă nu ajungea la masă, a semnat un contract pe 3 ani cu echipa TT Avion din Nordul Franței. Câștigă acolo în jur de 1500 de euro pe lună dar mai strânge bani din concursuri individuale și din meciuri pe care le joacă din când în când în Anglia, la o echipă de ligă secundă. Recent a semnat un contract și cu un sponsor, Falco, o firmă din zonă care produce echipament sportiv.

A fost omul numărul unu cu care TT Avion a promovat din Liga a 5-a în Liga a 4-a și acum încearcă să ajungă în liga a treia, pentru prima dată în istoria clubului francez. În hexagon se joacă cel mai bun tenis de masă din Europa iar lucrurile sunt extrem de bine organizate în acest sport. În paralel, Costea face și pe antrenorul. Are mai multe grupe de copii, de la 3-4 ani până la 16-18.

În ce privește concursurile, bate tot în întrecerile regionale. Zilele trecute s-au încheiat două deodată iar pe ambele le-a câștigat. Așteaptă acum memorialul Valeria Borza, fosta jucătoare de la centrul olimpic bistrițean fiind un simbol al clubului la care joacă Uriașul.

”Nu e raiul pe pământ nici aici dar se poate trăi decent din tenis de masă, chiar și la acest nivel. Mai greu e cu dorul de casă. Mă gândesc mereu la Bistrița ,la colegii și prietenii pe care îi am acolo. Îi salut și pe ei cu ocazia asta”, ne-a spus Adrian Costea, un tip care a rămas la fel de deschis și de simpatic cum îl știam.






 | 1.943 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *