Să ne amintim de Emil Gocan – stăpânul fentei și al stângului de aur!

Astăzi se împlinesc 10 ani de când ne-a părăsit fostul fotbalist și antrenor bistrițean Emil Gocan. În memoria lui, publicăm un material care a apărut doar în ediția tipărită a săptămânalului Sportul bistrițean, scris de Vasile Jimboreanu.

Într-un dialog purtat cu el, despre el, la un moment dat făcând remarca aşa ca o concluzie, cum că el a fost mijlocaş de construcţie sortit parcă, cu predilecţie să pună pasele decisive pentru atacanţi, m-a întrerupt foarte repede spunând: „Sincer să fiu, când eram copil prin clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, chiar până printr-a IX-a, mai mult mă caracteriza individualismul. Nu ştiam să pasez, sau poate ştiam dar nu vroiam să încerc. Mă interesa, în schimb, tot timpul să marchez eu. Să ies mereu în faţă. Credeam atunci că toţi laurii se dau numai aceluia care înscrie. Îmi plăcea golul extraordinar. Nu ştiam ce înseamnă pasa. Mi se părea că numai golul e esenţial pentru un jucător. În sfârşit. Cam aşa eram eu atunci, la începuturile mele ca jucător de fotbal”.

Nu mult după acel dialog am semnat în „Mesagerul” o însemnare intitulată „Chenare din sport”, pe care o reproduc în continuare: „…Stanciu pasează din nou la Gocan şi acesta prelungeşte în plasă: 1-0 pentru Clujeana…” (21 septembrie 1965); „…în minutul 35, Gocan a centrat…iar Mazurakis s-a pomenit în poziţie ideală şi a înscris: 1-0…” (CFR Cluj – Olimpia Oradea 2-0, 16 aprilie 1968); 1970 se legitimează la Gloria Bistriţa, jucând mai întâi ca atacant central apoi retras în liniile de apărare – fundaş dreapta: „… Titlul de campioană judeţeană la cadeţi a fost câştigat de echipa CSS Bistriţa, pregătită de antrenorul Emil Gocan (1992, luna mai); „…echipa CSS Bistriţa, antrenată de profesorul Emil Gocan care, în turul acestui campionat n-a cunoscut nicio înfrângere, caz unic în istoria fotbalului bistriţean…” (10 decembrie 1993, Răsunetul).

Deci personajul principal este profesorul de educaţie fizică, antrenorul Emil Gocan, cel care a împlinit 51 de ani! Revenirea în trecutul său o facem ca un omagiu adus acestui OM COMPLET – el dovedindu-şi calităţile atât ca fotbalist juniori, apoi ca titular în divizia B încă de la 17 ani, la Cluj, apoi la Gloria Bistriţa, cât şi după atârnarea ghetelor în cui – ca profesor şi antrenor, căutând să dea viitorilor fotbalişti ce avea el cu prisosinţă şi făcea pe cei ce îl vedeau jucând să exclame: „Gocan, stăpânul fentei ş-al stângului de aur…”.

CARTE DE VIZITĂ

Începutul celei de a doua săptămână a lunii februarie 1946 (o zi de luni) a fost cât se poate de agitată în familia Aurica şi Vasile Gocan din Berind. Agitată în bine, fiind aşteptată pentru ceea ce avea să devină însemnată pentru ei. Harnica Aurica, cea care avea în grijă permanentă toate treburile casei, ca o desăvârşită casnică, fiind socotită de toţi ceilalţi din aşezare, a adus în acea zi, devenită pentru ei binecuvântată mult aşteptatul urmaş, purtător al puterii de a duce numele familiei mai departe în timp. Adică, un băiat, pe care tatăl, stăpânit de vederi ce i se întindeau până aproape de orizontul lumii înconjurătoare, dovadă că nu degeaba era un om de vază în sânul obştii – preşedinte de Întovărăşire, apoi de GAC – îl vedea pe micuţul Emil, deja mare, cu şcoli multe şi aşezat într-un oraş cât se poate de mare (cum avea de fapt să ajungă şi el cu restul familiei, din 1967, în Cluj-Napoca). Cu Emil se încheie subiectul urmaşilor în familia Gocan, el fiind şi rămânând mezinul, în timp ce primul născut, mereu copilul cel mare, rămânând o fată, sora sa, Mărioara, născută cu trei ani mai repede. Nu se ştie motivul pentru care tatăl său a amânat tot câte o zi, înscrierea venirii pe lume a lui Emil, cert este că Emil ajunge să fie recunoscut în documente abia în 26 februarie! Într-un fel, zice glumind acum, că e un norocos că oficial el îşi poate serba data naşterii în două rânduri, nu ca ceilalţi…
Fără a simţi niciun moment grija zilei de mâine, starea familiei din punct de vedere material dând această siguranţă, face din Emil copilul care trece uşor şi repede prin anii vârstei preşcolare, însuşindu-şi în paralel cu momentele zbenguielilor în special pe uliţele satului, elementele nescrise ale învăţămintelor transmise pe cale orală din gura părinţilor spre urechile urmaşilor lor.
Repede trec şi anii în care absolvă clasele I-IV la şcoala din satul său, după care însă, pentru Emil începe o viaţă cu totul diferită de cea dusă de el până atunci. Starea şi poziţia tatălui său, precum şi dorinţa acestuia îi schimbă statutul din copil de sat – în cel de oraş. Astfel, Emil o „rupe” cu Berindul, cu viaţa în sânul familiei şi devine orăşean, clujean, elev în clasa a V-a la Liceul nr. 1, elev internist. Altă viaţă, alte deprinderi dar interesul de bază rămȃnȃnd cel de a învăţa. Aşa că, în ce priveşte şcoala, sau altfel spus cartea, nu se vor ivi probleme, Emil devenind absolvent al clasei a XI-a, deci absolvent de liceu.
Părinţii, care se mută şi ei la Cluj-Napoca, îl încurajează pe Emil să încerce admiterea la facultate, ceea ce băiatul şi face, numai că, neînţelegând de tot pornirile lăuntrice, el dă admitere la Facultatea de Drept din Cluj, mai puţin pregătit şi mai ales convingător, astfel că înregistrează, în premieră pentru el până atunci, primul eşec. Urmează, timp de 11 luni, cursurile Şcolii de impiegaţi CFR – fără să profeseze această calificare.
Peste un an de la eşec, va da admitere la Facultatea de Educaţie Fizică din Cluj-Napoca – pe atunci institut de 3 ani – facultatea dorită de el cu adevărat, reuşeşte şi astfel că termină, în tot acest timp făcând şi fotbal de performanţă, dar dorindu-şi să ajungă profesor de sport la un club sportiv şcolar. Din acest punct de vedere el se va caracteriza astfel, într-o conversaţie avută cu Emil mai târziu, când era profesor şi nu mai era fotbalist: „…Eu n-am fost bogat niciodată. Nici sărac nu am fost. Deci, nici bogat, nici sărac şi cred că tot aşa voi pleca de aici, de pe pământ, din această lume. Poate că nici nu am fost aşa de pretenţios de la viaţă. Cred că nici fotbalul nu l-am respectat îndeajuns. El a fost pentru mine un fel de boemie. Altele erau coordonatele pe care mi-am axat eu principiul de viaţă. Cum se spune, n-am tras pentru performanţă în fotbal. Eu m-am mulţumit doar să îl joc, şi mă bucur pentru mine că nu l-am minţit, adică, cât am jucat, l-am jucat cum a trebuit. Eu am dorit foarte mult să intru la facultate, să fiu absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport cu specialitatea FOTBAL şi să predau fotbal la un club sportiv şcolar. Ceea ce, după cum se vede mi-am împlinit dorinţa şi m-am mulţumit pe mine.”
După venirea sa la Bistriţa, îşi va continua studiile universitare la ICEF Bucureşti, la fără frecvenţă (încercase când era la Cluj, să le continue la zi, şi să joace la Sportul Studenţesc), dar nu a îndeplinit baremul de medie), ajungând ca să le absolve în 1977, devenind astfel profesor plin, cu diplomă universitară, la Bucureşti, avându-l ca îndrumător ştiinţific pe fostul mare voleibalist Gabriel Cherebeţiu şi ajutat în tot acest timp de emeritul profesor, fost şi el mare atlet, Adrian Gagea.
Ca profesor activează la câteva şcoli, începând cu Şcoala generală nr. 3 din Bistriţa, dar şi din împrejurimi până în 1985, când pleacă (face naveta) la Dej, activând ca profesor la catedra de fotbal a CSS din localitate, timp în care profesează şi ca antrenor aici (aşa cum profesase la Bistriţa, la echipele Constructorul, la Centrul de juniori ai Gloriei, la Hebe Sîngeorz Băi – Divizia C, Silvicultorul Maieru, Progresul Năsăud, tot în Divizia C).
La Dej va lucra până în 1990, când se reîntoarce la Bistriţa şi pe bază de concurs „fără niciun fel de spate asigurat” cum face remarca, reuşeşte să ocupe o catedră de profesor la secţia de fotbal a CSS Bistriţa unde activează şi în prezent.
Reuşeşte refacerea vieţii personale, recăsătorindu-se în 1992 cu o fiică a Leşului Ilvei – Dora – care continuă să-i hrănească sufletul şi să i-l menţină mereu tânăr – cum afirmă el singur – fascinându-l cu felul ei de a fi – mereu atentă, grijulie, afectuoasă şi mereu impunătoare prin întreaga-i fiinţă – mereu zâmbitoare şi încurajatoare pentru el.
Emil este la rându-i părinte, şi tot de doi copii, şi tot mai întâi tată de fetiţă şi apoi de băiat: în 26 iunie 1981 se naşte Ioana, azi studentă în Italia, la Florenţa şi în 13 mai 1985 se naşte Aurelian – student la ICEF Cluj-Napoca, păşind deci pe urmele tatălui, mai ales că şi el joacă fotbal.

NIMIC ALTCEVA DECÂT FOTBAL ŞI…FALSURI

Respectă pe toţi cei ce fac indiferent ce sport, respectă orice ramură de sport, dar, indiferent de împrejurare el aşează în fruntea tuturora – fotbalul. Din acest fel de a aprecia acest fenomen, sportul, el crede că nici nu a avut o înclinaţie sau pornire şi spre alte sporturi cum se întâlneşte la mulţi practicanţi ai acestuia. Pe el nu l-au atras altele deşi Liceul nr. 1 din Cluj oferea elevilor săi practicarea chiar la nivel de performanţă şi a altor ramuri de sport, individuale sau de echipă.

Emil Gocan însă a fost pe cât de tranşant, pe atât de ferm: pentru el numai fotbalul!

De cum a ajuns la Cluj Napoca – elevul dintr-a V-a a început să frecventeze cercul de fotbal la Casa pionierilor. În scurt timp însă, ameninţat pur şi simplu de un coleg de internat, Dincă, îşi schimbă drumul de la Casa pionierilor cu cel ce ducea la Stadionul Ştiinţei, unde antrenorul Kendi îi acordă toată atenţia – văzând în el un fotbalist cu stofă, dar nu-l poate legitima pe „piticul” Emil Gocan, pentru că certificatul său de naştere era „confiscat” de Silviu Avram, pe atunci antrenor la Rapid Cluj, şi care, descoperindu-l la Casa pionierilor, era decis să-l ducă în ograda Rapidului. Ceea ce va şi reuşi.

Totuşi, aici la Ştiinţa va trece din nou „alături” de realitate (prima dată i se întâmplase la naştere, fiind înregistrat la o dată diferită de cea reală). Adică, deşi el nu figura în documentele Ştiinţei ca jucător al ei, totuşi antrenorul îl va folosi pe el în teren, fiind ilegal jucător legitim al Ştiinţei în întâlnirea cu Rapid Cluj. Însă, parcă Dumnezeu a vrut ca el să joace foarte slab, iar Rapid să câştige la un scor sever, 5-0…

Altfel spus, conform realităţii – primul joc oficial l-a susţinut la Ştiinţa, însă niciun document nu poate confirma aceasta. În ce-l priveşte pe antrenorul Silviu Avram, „ochiul” care l-a văzut ca fotbalist pe Emil Gocan, va reuşi să-l ducă la echipa sa, Rapid care are o istorie destul de agitată, în câteva episoade ale acesteia intrând ca personaj şi Emil fapt pentru care se merită a le relata.

Istoria ei începe cu echipa Dermata, echipă a fabricii de încălţăminte provenind din asociaţia „Echo” înfiinţată în 1937, care în 1940 a preluat numele de Dermata, activând în campionatul regional. În 1946-1947, jucând în Divizia B, promovează în Divizia A. După un an însă retrogradează. În 1948-1949 joacă în Divizia B, dar părăseşte şi acest eşalon, pentru a activa din 1950 (când se numeşte Flamura Roşie), în campionatul regional. Până în 1954, când revine în Divizia B, dar numai pentru 2 ani competiţionali. Din 1956 este componentă a Diviziei C – din 1957 schimbă numele – devenind Rapid – nume sub care în 1959 promovează în Divizia B.

În 1960, Rapid fuzionează cu CFR – constituind CSM Cluj, urmând o perioadă de câţiva ani în care istoria celor două echipe va fi comună la nivelul Diviziei B, chiar şi după trecerea echipei de fotbal, în 1964, la asociaţia Clujeana.

În 1967 secţia de fotbal a Clujanei ia denumirea tradiţională de „DERMATA” (în acest timp reprezentarea fotbalului muncitoresc clujean în Divizia B, revenind asociaţiei CFR)

Dermata activează în Campionatul judeţean, reuşind să promoveze în Divizia C, în 1969, aceasta fiind şi ultima echipă clujeană la care a jucat Emil Gocan.

Revenind la începuturile fotbalistice ale elevului Gocan, trecând de la acel joc „pe fals” al său, o perioadă intră în tainele fotbalului jucat nu după „urechea” maidanului ci după semnele impuse de bagheta antrenorului Silviu Avram la Rapid. Nu pentru mult timp, pentru că, producându-se fuziunea Rapidului cu CFR şi creându-se CSM, antrenorul Avram pleacă. Emil venind acum la piticii CSM-ului, unde antrenorul Nagy Ştefan, îl face „zburător” peste categoriile celelalte de echipe, oprindu-l direct la echipa de juniori – care se va acoperi de lauri, diplome şi medalii în 1964. odată cu marea reuşită a echipei CSM Cluj de a deveni Campioană Naţională de juniori a ediţiei 1963-1964, echipă în care un rol bine interpretat l-a avut şi extrema Emil Gocan. Şi acum, ultimele trei jocuri care i-au adus titlul naţional acestei echipe, respectiv jocurile Turneului final: Sferturi de finală – Ştiinţa Galaţi – Petrolul Ploieşti = 3-1, Ştiinţa Timişoara – Electroputere Craiova = 2-1, Ştiinţa Bucureşti – Viitorul Bucureşti = 4-3, CSM Cluj – Steagu Roşu Braşov = 3-2; Semifinale – Ştiinţa Galaţi – Ştiinţa Bucureşti = 2-0, CSM Cluj – Ştiinţa Timişoara = 2-1; Finala – CSM Cluj – Ştiinţa Galaţi = 1-0.

Formaţia campioanei: Hăşmăşan – M Moldovan, Antal, Lupaş, Marcis, Stâncel – Rebreanu, I Moldovan, Lungu, Roman, Gocan.

Iată şi câteva referiri la acea finală şi titlu câştigat ale celui care a creat faza (Gocan) din care Lungu a înscris cu capul unicul gol al partidei: „…În sinteză CSM Cluj a fost atunci echipa de juniori, după părerea mea cea mai hotărâtă. Cum să spun? Am câştigat atunci Campionatul Naţional pe bază de ambiţie. Nu că am fi fost noi mai buni decât alţii, dar am etalat în jocuri o ambiţie formidabilă. Nu puteam spune că eram noi mai buni, să zicem decât Petrolul – care-l avea pe Boc în formulă, sau decât FC Argeş – cu un Dobrin, care deja strălucea, sau ieşenii cu Sălceanu şi mai erau echipe din a căror componenţi au jucat apoi în Divizia A sau la Naţională. Dar, aşa a fost să fie. Eu zic că, acea echipă de juniori care am câştigat campionatul naţional jucând finala în deschidere la finala Cupei României dintre Dinamo şi Steaua (5-3), am câştigat-o fiindcă parcă am vrut mai mult decât adversarii. E o chestiune care cred că ar trebui predată şi dezbătută generaţiilor pe care le pregătim să devină jucători…”.

Acest succes răsunător al tinerilor fotbalişti ai CSM-ului nu putea rămâne fără urmări asupra vieţii sportive ai proaspeţilor campioni, ceea ce se va observa şi în viaţa lui Emil Gocan, campionul.

Ar mai fi de adăugat ceva, referitor la episodul CSM şi titlul acestui subcapitol. Ajuns la CSM, conducerea Secţiei de fotbal i-a cerut să aducă adeverinţe acord – semnate de părinţi, pedagogul internatului şcolii, a dirigintelui şi a directorului liceului. O cerinţă pe care Emil nu o putea realiza (semnăturile celor de la şcoală), aceştia nimerindu-se să fie cu vederi anti-fotbal. În această situaţie, elevul Emil Gocan a recurs la o „extremă-urgenţă”, din sacrificiul pentru a juca oficial fotbal a întocmit textele adeverinţelor şi apoi, substituindu-se în „Vasile Gocan”, în pedagog, în diriginte şi director de şcoală, pentru câteva secunde, a semnat ca un autorizat împuternicit, şi cu cel mai nevinovat aer, le-a prezentat la conducerea clubului, ajungând astfel să fie bun de joc. Din nou o legalizare bazată pe fals…

ÎNTRE CARTE, FOTBAL ŞI CATEDRĂ

Pomeneam mai înainte de schimbări survenite în viaţa proaspeţilor campioni ai ţării – juniorii de la CSM. Fenomenul îl întâlnim şi în viaţa lui Gocan care, din toamna lui 1964 este promovat în echipa de seniori ai Clujanei, ce activa în Divizia B. O subliniere e de făcut aici. Şi anume că, Emil a încercat în perioada precompetiţională să treacă la Ştiinţa Cluj, dar nu a reuşit. Ca o paranteză fie spus, dacă reuşea avea posibilitatea de a mai lua un titlu naţional, pentru că în ediţia 1964-1965, campioni naţional au fost juniorii Ştiinţei. Dar…

Emil promovează însă ca jucător senior în Divizia B, într-un joc, disputat la Cluj împotriva echipei ASMD Satu Mare. Scor 1-0 pentru Clujeana. Legat de acest meci, iată ce spune gazetarul Făcliei în cronica sa apărută în 3 noiembrie 1964: „După 90 de minute de joc, în care fazele frumoase au fost prea puţine, clujenii au obţinut o victorie la limită; o victorie muncită meritată, dar mai ales necesară, având în vedere poziţia în clasament pe care o ocupă formaţia clujeană.

Începutul partidei a fost ca de obicei, promiţător. Jocul avântat al clujenilor din primele minute dă speranţe suporterilor într-o victorie la scor. În min. 7, după ce înaintarea clujeană plimbă balonul în faţa porţii adverse, Toma încearcă o pătrundere, portarul oaspeţilor iese la intercepţie şi Toma, calm, pasează lui Gocan, care înscrie plasat: 1-0…Au jucat la Clujeana: Nicoară – Killin, Şooş, Fülöp, Dragomir, Nedelcu, Toma, Kunkuti, Lungu, Stanciu, Gocan (Pop, min. 75).”

Deci, primul meci în B, primul gol înscris, un început cât se poate de favorabil pentru absolventul de liceu Emil Gocan. Părerea lui despre acest debut? Iat-o!: „…Deşi îmi doream să mai joc tot la juniori, am fost promovat la echipa mare, în Divizia B. Meciul debutului meu a fost acasă cu ASMD Satu Mare. De fapt nici un fotbalist nu poate uita, primul său meci. Am marcat golul victoriei . însă, sincer să fiu, nu cred că în acel joc să fi fost altcineva mai slab de pe teren decât mine. Am fost aşa de emoţionat că mi se părea totul un vis. Aşa că, poate singura dată când m-am bucurat că am fost schimbat în timpul jocului, a fost în acel minut 75 al acestui joc”.

În această ediţie în care Clujeana joacă în Seria a II-a, Gocan va juca împotriva Jiului Petroşani, Minerul Baia Mare, Vagonul Arad, ASA Tg. Mureş, CSM Reşiţa, AS Cugir, Ind. S. Câmpia Turzii, Gaz Metan Mediaş, CFR Arad, Minerul Lupeni, CSM Sibiu, Recolta Carei şi Arieşul Turda, terminând în final de ediţie pe locul 9 şi având coechipieri pe Nicoară, Ştefan Folea (portari), Killin, Şooş, Nedelcu, Dragomir, Fülöp, Rusu (fundaşi), Stăncel, Tordai, Kunkuti, Antal, Fodor (mijlocaşi), Pop, Lungu, Szoboszlay, Stanciu, Crăciun, Matei, Toma, Matei II (înaintaşi).

Şi în ediţiile următoare îşi continuă drumul diviziei B, chiar şi după ce CSM-ul se desparte de fotbalul divizionar. De acum, pe Emil Gocan îl găsim la CFR care, în ediţia 1967-1968 termină pe locul 5, având în faţă: Vagonul Arad, Crişul Oradea, CFR Timişoara, Minerul Baia Mare, şi după ea pe Politehnica Timişoara, CFR Arad, Metalul Hunedoara, CSM Sibiu, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Olimpia Oradea, CSM Reşiţa, Gaz Metan Mediaş şi AS Cugir.

Cei cu care a format lotul CFR-ului – au fost: Dragomir, Stăncel, Petrescu, Roman, Bretan, Mazurakis, Uifăleanu, Ţegean, Alexandru Vasile, Şooş, Hăşmăşan, Alexiu, Nagel, Petru Emil, Stanciu, Pop E, Cociş, Naghy, Pop E, Baciu, Suciu, Şolyom.

Ediţia următoare, 1968-1969 este una triumfală pentru Gocan şi echipa sa CFR Cluj pentru că sfârşitul campionatului găseşte echipa CFR – pe locul 1 al seriei a II-a, fiind declarată promovată în primul eşalon fotbalistic al ţării. Din etapa a XI-a nu a mai cedat locul I fiind urmată în clasamentul final de: CSM Reşiţa, la 5 puncte diferenţă, Olimpia Oradea, Metalul Hunedoara, CFR IRTA Arad, Politehnica Timişoara, Electroputere Craiova, CSM Sibiu, Metalul Tr. Severin, Gaz Metan Mediaş, CFR Timişoara, AS Cugir, Minerul Baia Mare, Chimia Rm. Vâlcea, Medicina Cluj şi Ind. Sârmei C. Turzii.

În ce priveşte lotul care a promovat echipa în Divizia A, a fost format din: Nagel, Ţegean, Dragomir, Şooş, Roman, Stâncel, Zeuca, Bretan, Mazurakis, Alexandru, Balasz, Petrescu, Petru Emil, Hăşmăşan, Gocan, Vişan, Manu, Borz, Popescu, Pană, Straţ şi Lengyel.

Succesul CFR-ului nu va însemna însă pentru Gocan la fel un succes. Nu un succes în fotbal precum se sconta. A înregistrat însă succes la carte, reuşind să termine Institutul de 3 ani de Educaţie Fizică şi Sport, intenţionând să treacă la cursurile de zi, ale ICEF Bucureşti şi să joace la Sportul Studenţesc. Nu s-a putut însă, media sa generală fiind cu ceva sub baremul fixat de institutul bucureştean. Mai târziu, peste câţiva ani va reuşi să absolve ICEF la fără frecvenţă, devenind licenţiat în fotbal.

Dar, până atunci, toamna lui 1969 îl găseşte înregistrat la echipa desprinsă în 1967 de Clujeana şi care luase vechiul nume de Dermata Cluj – activând în campionatul judeţean până în 1969, când a promovat în Divizia C.

Cu aceasta activând în Seria a VII-a, va juca împotriva Gloriei Bistriţa, Victoria Carei, CIL Gherla, CIL Sighetu Marmaţiei, Someşul Satu Mare, Unirea Dej, Chimistul Baia Mare, Bradul Vişeu de Sus, Constructorul Baia Mare, Metalul Salonta, Foresta Năsăud, Topitorul Baia Mare, Dinamo Zalău, Bihoreana Marghita şi Dacia Oradea şi va termina ediţia 1969-1970 pe locul al 5-lea, în timp ce Gloria Bistriţa, ocupând primul loc va activa în Divizia B (reuşind să promoveze după barajul susţinut, când îl va avea ca jucător şi pe clujeanul Emil Gocan, profesorul de educaţie fizică.

Destinul ce urma să-l împlinească, l-a despărţit astfel de cei cu care a jucat la Dermata: Hăşmăşan, Kallo, Fülöp, Nagy, Cristea, Szabo, Itu, Damian, Bartha, Domokoş, Păcuraru, Găgescu, Maior, Bucur, Timbuş, Necşoiu, Pop, Gheorghiu, Ştreang, Topan, Pop Ionel, Roren, Szasz, Kilin, Faludi, el crezând atunci că despărţirea va fi de scurtă durată şi că întoarcerea la Cluj-Napoca, care-i era atât de drag şi de care credea că nu se putea despărţi niciodată, se va întâmpla la primul prilej.

N-a fost să fie însă aşa, chiar dacă au fost momente propice pentru întoarcere, aceasta nu s-a făcut decât în proporţie de 50% (până la Dej), apoi…Bistriţa la înrădăcinat definitiv, aici materializându-şi definitivarea studiilor superioare, aici găsindu-şi împlinirea dorinţei de a lucra titular la o catedră de fotbal în cadrul CSS şi tot aici împlinindu-se ca părinte şi părtaş la viaţa personală împreună cu Dora, cea care-l fascinează cu blondu-i păr ce-i cade-n valuri înspre umeri.

Cu alte cuvinte Bistriţa se poate spune că l-a adoptat ca pe un fiu care, în ce priveşte fotbalul a fost „rău” smulgând Gloriei cele 2 puncte puse în joc în partida „Dermata Cluj – Gloria”, încheiată cu victoria clujenilor, 2-1, disputată în campionatul Diviziei C, ediţia 1969-1970, etapa a V-a. Nu ştia Emil atunci că încurca iţele viitoarei sale echipe. Pentru aduceri aminte a acelui joc, iată cronica apărută a doua zi în Făclia (27 septembrie 1969): „Despre partida de la Cluj, dintre Dermata şi Gloria nu se pot spune prea multe lucruri bune. Ambele echipe, dar mai ales Gloria au furnizat acelaşi spectacol lent, anost, cu jucători lipsiţi de vlagă în toată accepţiunea cuvântului, parte din ei nepregătiţi sau necopţi pentru a figura în formaţii.

Iată pe scurt fazele hotărâtoare care au decis soarta partidei. La puţine minute de la începerea jocului, în timp ce Dermata exercita o puternică presiune la poarta lui Bocşa, Mureşan contraatacă şi centrează ideal la Stăncilă, dar acesta uluit şutează anemic în braţele portarului, irosind o situaţie excepţională de a deschide scorul. Câteva minute mai târziu, clujeanul Damian şutează în bara porţii, iar Gocan atent, reia în gol:0-1. În minutul 60, Olteanu greşeşte copilăreşte o pasă la marginea propriului careu de 16 m. şi Damian, cel mai activ jucător de pe teren înscrie: 0-2. În minutul 65 Mureşan reduce scorul: 1-2. În continuare, jucătorii Gloriei au iniţiativa la centrul terenului fără a periclita poarta echipei clujene.

Gloria a utilizat următoarea formaţie: Bocşa, Cherecheş, Pădureanu, Cîtu, Pantelimon, Olteanu, Treabă, Stîngă (Greabu), Mureşan, Ciocan, Stăncilă.”

Legat de întâlnirile acestor echipe în acea ediţie, în retur, la Bistriţa (etapa a XX-a), Gocan n-a mai înscris, nici ceilalţi din echipa sa, Gloria câştigând cu 2-0, de pe poziţia 1-a a clasamentului. Gazetarul Marian Moga de la „Ecoul” consemna în cronica sa apărută în 18 aprilie 1970: „Deşi desfăşurată pe un timp ploios, întâlnirea a atras un număr mare de spectatori, care au avut ocazia să asiste, cu deosebire în primele 45 de minute de joc, la un splendid spectacol fotbalistic. Încă din primele faze de joc „se văd” intenţiile celor două combatante. În timp ce Gloria atacă din primele minute, oaspeţii joacă prudent anihilând orice încercare de atac, ba mai mult, retrag mijlocaşul Timbuş libero în faţa apărătorilor centrali, aglomerându-se în faţa careului şi acţionând cu un singur vârf de atac. Această tactică le reuşeşte o jumătate de repriză, scorul menţinându-se alb, deşi, Ciocan I (permanent marcat de doi adversari), Ciocan II şi Greabu ratează de aproape. Şi oaspeţii beneficiază de o bună ocazie, când Greabu se complică în propriul careu într-un dribling prelungit iar Cristea care interceptează balonul, şutează din unghi, pe lângă poartă.

În minutul 25 se produce deschiderea scorului: Pădureanu execută o lovitură liberă la Ciocan I, care şutează la poartă, portarul Hăşmăşan şi apărătorul Nagy resping greşit şi Dine, pe fază, marchează: 1-0.

Urmează o perioada de fotbal adevărat la ambele porţi, cu pase precise şi execuţii tehnice frumoase (din care aproape că au lipsit cu desăvârşire faulturile) rolul de vioara întâia revenind Gloriei. Ca urmare a superiorităţii teritoriale scorul se modifică în minutul 34 prin golul marcat de Ciocan I, un gol de zile mari. Lansat în adâncime acesta trece de un apărător, aruncă mingea pe lângă Fülöp, care îi venise în întâmpinare şi şutează puternic la semiînălţime: balonul pur şi simplu scutură plasa de ploaia care nu mai înceta şi 2-0 pentru Gloria.

După pauză jocul scade din intensitate, terenul devine din ce în ce mai greu, jucătorii ambelor echipe par mulţumiţi de rezultat, iar unii dintre ei trec la achitarea unor poliţe, probabil mai vechi. Dine e mereu bruscat de Nagy şi Fülöp, însă răspunde cu aceeaşi monedă. Totuşi, fazele de gol nu au lipsit. După ce în minutul 50 Ciocan I şutează puternic, razant cu bara verticală, câteva minute mai târziu Treabă, printr-o reuşită foarfecă pe spate, reia o centrare, portarul clujean este depăşit dar Szabo salvează un gol gata făcut de pe linia porţii.

Dermata Cluj renunţă la apărarea supraaglomerată şi încearcă c1âteva atacuri, însă cu un singur jucător periculos, Itu, nu poate face nimic. De consemnat doar reluarea spectaculoasă printr-un plonjon cu capul al lui Gocan ce-l găseşte pe Bocşa la post.

Modificările făcute de cei doi antrenori în formaţii nu reuşesc să schimbe nimic şi jocul se termină cu victoria Gloriei, care totalizează 29 de puncte şi îşi menţine locul întâi. De menţionat faptul că în ultimele zece întâlniri din cadrul campionatului, Gloria nu a părăsit terenul învinsă.

A fost un joc în care s-a făcut multă risipă de energie din cauza terenului greu şi a ploii mărunte care a căzut tot timpul. S-au remarcat Fülöp şi Itu de la oaspeţi, iar de la Gloria Cîtu, cel mai bun jucător de pe teren, Rusu, Cherecheş, Ciocan I şi Olteanu (în prima repriză). Au evoluat următoarele formaţii: Gloria: Bocşa – Cherecheş, Pădureanu, Cîtu, Rusu, Greabu (min. 70 Moldovan), Olteanu, Dine (min. 68 Mureşan), Treabă, Ciocan I, Ciocan II; Dermata: Hăşmăşan – Topan (min. 65 Bucur), Szabo, Fülöp, Nagy, Timbuş, Cristea, Itu, Szasz, Gocan, Bucur (min. 65 Bartha). Raport de cornere 5-1 pentru Gloria.”

BISTRIŢA – ULTIMA HALTĂ

Nu şi-a dorit să părăsească Clujul decât o singură dată şi atunci, numai pentru Capitală cu condiţia că făcea ICEF-ul în completare cu ce făcuse la Cluj şi să joace la Sportul Studenţesc. Nerealizându-se acea condiţie a sa, statornicia se credea că a pus stăpânire pe el. Soarta însă a vrut altceva cu Emil Gocan. A intrat în rolul acesteia organizatorul de competiţii a Gloriei Bistriţa, aflat atunci în plin exerciţiu de deprindere a ceea ce însemna „om de acţiune în fotbal”, omul cu mai multe atribuţii – Romică Paşcu.

Prezenţa sa în câteva rânduri la Cluj, având un scop bine definit: „Emil Gocan la Bistriţa”, s-a încununat de succes, exact în perioada când Gloria reuşea la Baraj să promoveze în Divizia B, iar Emil nu reuşea să intre în posesia unei catedre de educaţie fizică la Cluj-Napoca.

Într-un cuvânt Romeo Paşcu şi o catedră de sport l-au adus în vara lui ’70 la Bistriţa, mai exact la Gloria, jucător ce va activa aici, în Divizia B, până în 1974, an în care Gloria va retrograda pentru un an în Divizia C.

În prima sa ediţie bistriţeană, 1970-1971, Gocan joacă cu Gloria, în seria a II-a, împotriva echipelor: CFR Arad, Gaz Metan Mediaş, Olimpia Satu Mare, Minerul Anina, Electroputere Craiova, CSM Sibiu, UM Timişoara, CSM Reşiţa, Minerul Baia Mare, Crişul Oradea, Politehnica Timişoara, Vagonul Arad, Corvinul Hunedoara, Olimpia Oradea şi Metalurgistul Cugir, terminând în clasamentul final pe locul 11 din 16.

Ca antrenor l-a avut pe Titi Popescu (venit la Gloria în 1968). De fapt, cu o întrerupere de 6 luni, când acesta a fost bolnav, fiind suplinit de Petre Stănilă (în 1971), Emil l-a avut ca antrenor pe acelaşi Titi Popescu, până în 1974, coechipieri în ediţia aceasta, avȃndu-i pe: Salomir, Cherechş, Basarabescu, Cîtu, Rusu, Lovin, Moldovan, Suciu, V Ciocan, Mureşan, Bocşa, Greabu, Pantelimon, N Bocşa, Cadar, Barna, Szekely, Ciobotaru, Nicolae, Goea, Gheorghe.

În ediţia următoare, 1971-1972, Gocan şi Gloria se vor prezenta mai bine, jucând tot în seria a II-a, de data aceasta terminând pe locul 8, având partenere pe CSM Reşiţa, Minerul Baia Mare, Politehnica Timişoara, CFR Arad, Minerul Anina, CSM Sibiu, Metalurgistul Cugir, Olimpia Satu Mare, Olimpia Oradea, CFR Timişoara, Chimia Făgăraş, Corvinul Hunedoara, Electroputere Craiova, Gaz Metan Mediaş şi Vulturii Textila Lugoj, iar coechipieri pe: Bocşa N, Pantelimon F, Barna I, Cîtu D, Cherecheş L, Goga D, Greabu M, Engi M, Nica C, Ciocan V, Salomir M, Gheorghe C, Cadar I, Lorinţ D, Ciobotaru A, Nicolae V, Mureşan I, Rusu I, Suciu I, Ferencz A.

Aceeaşi poziţie, a 8-a, o va înregistra Gloria cu Emil Gocan în lot, şi tot în seria a II-a şi în ediţia 1972-1973, de data aceasta având partenere (ordinea o dau tot după clasamentul final): Politehnica Timişoara (care promovează în Divizia A), FC Bihor Oradea, Olimpia Satu Mare, Minerul Baia Mare, CSM Sibiu, Metrom Braşov, Nitramonia Făgăraş (fosta Chimia), în faţa Gloriei, şi sub echipa noastră – Minerul Anina, Corvinul Hunedoara, CFR Timişoara, Metalul Drobeta Tr. Severin, Electroputere Craiova, CFR Arad, Metalurgistul Cugir, Olimpia Oradea, colegi de lot avȃndu-i pe: Salomir, Pantilimon, Dondoş, Cîtu, Greabu, Cherecheş, Mureşan, Cadar, Goea, Ciocan, Ferenczi, Nicola, Tanca, Bocşa, Lorinţ, Nica, Kerekeş, Coşbuc, Fogaraşi, Moldovan, Petriţoiu.

Ediţia următoare, 1973-1974, vine cu o schimbare în sistemul competiţional, la Divizia B crescând numărul de echipe, de la 16 la 18, şi de la două serii la trei. Adică serii la trei. adic[16 la 18, ;mbare ]la, Tanca, Boc;va, CFR Arad, Metalurgistul Cugir, Olimpia Oradea, colegi de lot ], în eşalonul secund activând acum 54 de echipe.

Gloria este repartizată în seria a III-a, împreună cu: Olimpia Satu Mare, FC Bihor Oradea, UM Timişoara, Mureşul Deva, Minerul Baia Mare, Corvinul Hunedoara, Victoria Carei, Vulturii Textila Lugoj, Ind. Sârmei C. Turzii, Unirea Arad, Minerul Anina, Metalurgistul Cugir, CFR Timişoara, Arieşul Turda, Olimpia Oradea, Minerul Cavnic, Textila Odorhei.

Această înşiruire a fost şi ordinea echipelor în clasamentul final al primelor 17. din păcate, locul 18 a fost ocupat de echipa noastră, Gloria. De data aceasta, Emil Gocan, împreună cu ceilalţi coechipieri – Salomir, Petriţoiu, Dondoş, Pantilimon, Ferencz, Greabu, Kerekeş, Vlăduţ, Benczi, Ciocan, Lăzurean, Moldovan, Cadar, Molnar, Tudora, Cîtu, Lorincz, Mărgineanu, Mureşan, Moldovan, Sovejan, Damian, Furnea, Jakab, Mateiaş, Schreiner, Petrovici, Bucur, Koller, Diaconu, Nicolae, Luca, Deac, Feier, Caizer R, nu au reuşit să se claseze cu echipa pe un loc neretrogradabil, astfel că după 4 ediţii în Divizia B, echipa noastră coboară în eşalonul trei al fotbalului românesc, unde va juca numai o ediţie, 1974-1975, reuşind să revină din nou în Divizia B, eşalon pe care-l va părăsi în 1990 dar, nu pentru a coborî ci pentru a urca…

Noua ediţie, în Divizia C, nu-l va avea ca jucător pe Emil Gocan, în 1974 încheindu-şi activitatea de jucător, e adevărat că nu într-un moment fast pentru echipă (şi pentru el în acelaşi timp), dar problemele personale l-au făcut să ia această decizie. Gocan însă nu va ieşi din lumea fotbalului. Dimpotrivă, implicarea sa va avea o notă complexă.

ŞLEFUIND URMAŞI ÎN FOTBAL

Urmaşi veniţi de pretutindeni, nu de sub acoperişul casei sale. Adică nu din familie. Ori de unde, dar să vrea să joace fotbal şi să-l înveţe. Din copii începători să devină fotbalişti adevăraţi. Sub mâna sa şi după sfaturile sale. Asta visa şi cu ochii deschişi încă de pe vremea când el, Emil Gocan, abia se lansase pe dreptunghiul verde al terenului de fotbal. De aceea nu i-a părut rău că nu a reuşit la Drept, de aceea n-a profesat impiegat la CFR, după ce absolvise cursurile la CFR Cluj, de aceea a părăsit Clujul pentru Bistriţa, unde i s-a dat şi posibilitatea de a profesa la catedră pe lângă a juca fotbal la Gloria şi de aceea a căutat să-şi completeze studiile făcute la Cluj cu cele de la ICEF Bucureşti pentru a fi cu adevărat profesor de sport cu specialitatea fotbal, după absolvirea căruia să pretindă o catedră de fotbal la un club sportiv şcolar. Acolo, în sfârşit să-şi materializeze visul vieţii sale.

De aceea, pentru a putea să se pregătească mai temeinic, lasă postura de fotbalist şi trece din nou sub statutul de student, la fără frecvenţă, în paralel cu cel de profesor – tot nefixat – în judeţul BN, precum şi sub cel de antrenor – mai întâi la copiii Gloriei, apoi la echipe de seniori – din campionatul judeţean sau din Divizia C – la Constructorul Bistriţa, la Hebe Sîngeorz Băi, Silvicultorul Maieru, Progresul Năsăud şi, mult mai târziu, în 1999, pe Hȃrtia Pr. Bîrgăului, aceasta fiind ultima echipă de seniori pe care a pregătit-o ca antrenor.

Din 1977 însă, când termină ICEF-ul, porneşte în căutarea acelei catedre visate. Nu găseşte la Bistriţa atunci, astfel că, după câţiva ani, de căutări şi aşteptări reuşeşte să găsească ce visa. La 60 de kilometri însă înspre Cluj, respectiv la Clubul Sportiv Şcolar Dej. Antrenor la catedra de fotbal de aici. Va sta însă numai 5 ani, până în 1990, când vine la Bistriţa, prin concursa, fără niciun „sprijin” din afară. Doar calităţile sale de pedagog, de dascăl de educaţie fizică şi în special de antrenor de fotbal i-au fost instrumentele pe care le-a folosit atunci când a susţinut concursul de ocupare a unei catedre de fotbal la CSS Bistriţa şi a reuşit. Astfel, şi-a continuat materializarea visului fără să mai facă naveta Bistriţa – Dej.

Au trecut de atunci, iată, 17 ani. Ani în care s-a deprins atât de mult cu meseria sa pe care de foarte multe ori, atunci când e la antrenament cu elevii, o transformă în artă. Sculptor şi bijutier!

Sculptor – atât timp cât îi modelează şi cizelează până devin aidoma fotbaliştilor de marcă – şi bijutier atunci când acestor „forme” de fotbalişti le dă şi din ceea ce fotbalul dă strălucire celui care îl practică, îl joacă: eleganţa, driblingul şi fenta, însuşiri de dau adevăratele carate pe care le are un fotbalist autentic. Însuşiri pe care le-a păstrat în el, de pe vremea când alţii îl „şlefuiau” pe el.

Că a fost şi este încă un adevărat şlefuitor şi bijutier îi vin ca argumente o serie de nume pe care el le-a luat în primire (la Dej sau la Bistriţa), le-a „prelucrat” devenind treptat purtători de renume, mulţi din cei „prelucraţi” de el ajungând componenţi ai diverselor loturi UEFA, de tineret, loturile A, în diviziile A, B, C. Câteva nume? Călin Zanc, copil cu platfus, dar l-a dus până în lotul de tineret al ţării, Haitonic, Danciu, Iurişniţki, Sătmar, ş.a, ş.a.

Mai zilele trecute l-am întrebat cum stă cu spiritul? Dacă e copleşit de anii adunaţi până acum? Răspunsul i-a fost franc: „Sunt copleşit nu de vreme, ci de vremuri, cum e copleşită în cea mai mare parte lumea noastră de pe plaiurile României. Numai că, mai hrănesc speranţa, conştient că pe aceasta, ca om, n-avem voie să o pierdem. Pentru că, altfel…Am şi planificări. Chiar pentru următorii ani. Sincer să fiu, de multe ori mă simt bulversat. Dar, mă pune în mişcare pasiunea. Pasiunea care mă hrăneşte şi mă ţine în viaţă. Aceea de a crea încât să nu ai strângeri de suflet când vezi în ce condiţii îi pregăteşti de cele mai multe ori. Cu alte cuvinte să se materializeze, criteriile pe care le-am conceput şi care, realizate zic eu., ar sălta valoric foarte mult, actul de instruire al micilor fotbalişti. Acestea ar fi, zic eu, aidoma poruncilor din Biblie, numai că acelea sunt 10, în timp ce ale mele sunt 17:

Crearea unui sistem complex raportat la organizarea activităţii fotbalistice la copii şi juniori
1. revenirea la „Luceafărul”
1. crearea de centre zonale cu cei mai dotaţi copii (fără pile)
Instruirea să fie asigurată de cadre calificate şi care să fie înzestrate în afară de pasiune cu ştiinţa activităţii fotbalistice şi hărnicie!
Indiscutabil că trebuie să ţinem cont de situaţia economico-socială a ţării, motiv pentru care un rol esenţial îl are şi trebuie să-l aibă primăriile, prefecturile, partidele etc. cu privire la atragerea de sponsori.
Eliminarea ideii de cotizaţie din partea părinţilor.
Stabilirea unui regim zilnic al viitorului jucător de performanţă, începând cu deşteptarea până la ora somnului de noapte.
Verificarea programului parcurs de sportiv prin relaţia permanentă antrenor-părinte.
Stabilirea de grafice cu privire la starea somato-funcţională, instructiv-educaţională pe individ şi grup.
Eliminarea din timp a elementelor care nu mai prezintă interes pentru marea performanţă şi înlocuirea lor cu alţii mai buni dacă există, dacă nu să se procedeze la a se elimina cheltuielile financiare fără rost.
Stabilirea unui regulament de ordine interioară cu obligativitatea de a fi semnat de sportiv (i) şi neapărat de părinţi.
Obligativitatea asistenţei psihologice şi medicale mai frecvente faţă de ce se întâmplă acum pentru a preîntâmpina dezastrele (vezi cazurile care îmi e greu să le amintesc).
Stabilirea unui comitet de părinţi şi de administraţie care să efectueze şedinţe dar cu sarcini şi termene şi nu doar de dragul lor.
Asigurarea bazei materiale cu contribuţia celor pe care i-am ales.
Arbitrii să înţeleagă că fac parte din spectacol şi să fie mai atenţi la respectarea regulamentului şi mai puţin dacă un jucător are jambiere căzute.
Aşa cum sunt pedepsiţi jucătorii, arbitrii, conducătorii, antrenorii să nu fie scutiţi observatorii.
Să fie concepute contracte precise cu privire la salarizarea antrenorilor şi chiar a descoperitorilor de jucători de perspectivă (să fie plătiţi decent).
Eliberarea din sistem a conducătorilor, antrenorilor, etc., a celor care nu au eficienţă.
Stimularea bănească a celor care au avut rezultate reale în domeniu ţinând cont că numai în Bistriţa avem antrenori cu rezultate bazate pe ştiinţă şi hărnicie: R. Vlad, Florea A, Hurloi G, Sava C, Danci F, Sigmirean D, Nalaţi A, D. Matei, Someşan (îmi cer scuze pentru restul, dar parcă îi mai aşteptăm)

Se vede că Emil Gocan şi-a găsit despre ce să viseze şi să spere în continuare, acum când primul său vis am văzut că şi l-a împlinit. Pe acesta însă alţii trebuie să-l materializeze, nefiind el cel vizat ca beneficiar. Dar, cine? Şi, când oare?…

Vasile Jimboreanu

17 ian. 2025 11:28 | 0 comentarii

| 1.132 vizualizări