S-a visat fotbalist, dar a ajuns în ringul de lupte! Daniel Bolfă, între minge și mănuși!

 Daniel Bolfă a fost una dintre speranțele fotbalului bistrițean. A făcut  parte din grupa de juniori `94, condusă de Horațiu Pârțiu, apoi fiind un jucător de bază al echipei juniorilor republicani `95, condusă de Bogdan și Adrian Florea. Un om modest, cu o ambiție rar întâlnită.

            Spre ghinionul său și nu numai, ci și a întregii generații `94-`95, a prins cele mai negre vremuri ale clubului Gloria Bistrița.

 Visul său, de a deveni un fotbalist renumit, s-a spulberat, și astfel a ajuns la sala de K1. Treptat, Daniel a început să fie pasionat, iar după o lună de antrenament, a intrat în ring la grupa de amatori, obținând o victorie care va reprezenta debutul său ca luptător.

 După un an de antrenamente, Daniel Bolfă a debutat la profesioniști în gala „ Bătălia de la Vaslui”, unde a luptat cu un concurent antrenat de Cătălin Moroșanu.

 A urmat gala „Mix Kombat” de la Bistrița, unde Daniel a luptat, fiind favoritul publicului, învingându-și adversarul. Apoi a intrat în ring și la gala „Supreme fight night” alături de un sportiv care se antrena la Londra cu  maestrul Horia Rădulescu.

            Apogeul a fost atins în ultimul meci al luptătorului de la gala internațională „ Ayo fighting tournament”, unde a luptat și celebrul Andrei Stoica, gală în care bistrițeanul a luptat cu un sportiv pe măsură, într-un meci tare, apreciat de peste 2000 spectatori.

             Situația financiară precară l-a condus însă pe Daniel Bolfă spre un loc de muncă din Anglia. Dar cariera sa nu se sfârșește aici. Acesta a găsit o sală de MMA unde se antrenează, sperând că va intra în cușcă pentru a lupta în regimul regulilor MMA.

             Sportivul plănuiește să se întoarcă cât mai repede în țară pentru a-și continua antrenamentul care îl va ridica la nivel cât mai înalt. Voința sa este născută din dorința de a-și face familia mândră prin rezultatele sale ca luptător.

             ”Îi mulțumesc antrenorului și managerului meu Ionel Burduhos,  maestrului Cosmin Botezat, dar și tuturor colegilor PFG,care au contribuit la cariera mea . Abia așteapt să revin în țară pentru a lupta împreună și pentru a duce cât mai departe numele „ Profesional fight gym Bistrița”, spune Daniel Bolfă pentru sportulbistritean.ro.

Bogdan Florea






 | 3.019 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *