După Alexandru Constantinescu, Ilie Savu, Constantin Cârstea și Nae Manea, un alt fost antrenor al Gloriei din ultimii 40 de ani a trecut la cele veșnice. Ion Nunweiller a murit azi dimineață, la 79 de ani.
A venit la Gloria în 1981 și a antrenat două sezoane (foto, în dreapta, rândul din mijloc). Jean Pădureanu l-a adus pe când avea 45 de ani, după ce antrenase la Dinamo și la centrele de juniori Luceafărul. A venit la Bistrița împreună cu Spiridin Niculescu, un fost portar, cu care era cumnat, înlocuindu-l pe Alexandru Constantinescu.
Nunweiller a rămas în istoria Gloriei ca fiind primul antrenor care a introdus planurile de antrenament și care folosea metode moderne, științifice de pregătire a jocurilor. Totuși, metodele lui nu au dat roadele așteptate, echipa nereușind să promoveze în prima ligă.
”A fost un antrenor bun, dar echipa nu a jucat mai bine sau mai rău cu el pe bancă, ci în aceeași notă a constanței de atunci, fiind un vețnic arbitru la promovare. De fapt, nici nu putea face mai multe, fiindcă Bistrița nu era lăsată de federație să promoveze. Lui Jean Pădureanu i se spunea mereu că nu e rândul Gloriei la promovare, că trebuie să intre centre muncitorești mai puternice, cum ar fi Baia Mare sau Hunedoara. Oricum, la Nunweiller am văzut primele documente de planificare a antrenamentului, așa cum nu mai văzusem la nici un antrenor până atunci. Era un om echilibrat, foarte respectat în lumea fotbalului, un mare familist, un om de calitate”, își amintește Constantin Sănduță, aflat în acele vremuri în structurile de conducere ale sportului județean.
Hurloi și Florea au vorbe bune despre el
Gheorghe Hurloi, fost jucător legendar al Gloriei, mărturisește și el că Nunweiller a fost unul dintre antrenorii buni ai Gloriei. ”A adus un aer de modernism și de profesionalism la Gloria, după o perioadă în care jucam cum vroiam noi. De altfel, aveam o echipă atât de bună în acea vreme, încât ne băteam toate adversarele fără probleme. Îmi amintesc că dumnealui m-a transformat din mijlocaș în fundaș central, mai precis în libero, fiindcă apăruse atunci acest sistem și el era printre primii care vroiau să-l pună în aplicare”, povestește Hurloi.
Și Adrian Florea are vorbe bune despre Nunweiller. ”Am ajuns deodată la Gloria, în același, an 1981. Încerca să formeze o echipă nouă, cu un stil de joc mai modern, dar nu a avut întotdeauna rezultatele pe care și le dorea. A fost, totuși, un antrenor important pentru Gloria”, spune fostul mijlocaș al Stelei.
A jucat la Fenerbahce și a antrenat la Bursaspor
Ion Nunweiler s-a născut la Piatra Neamț dar a început fotbalul de performanță la Progresul ICAS București. Din 1951 a trecut la Dinamo București, unde a activat întreaga carieră cu excepția anilor 1968-1970, când a jucat în Turcia, la Fenerbahce, unde în 1970 a cucerit eventul campionat-cupă. Înzestrat cu deosebite calități fizice și morale a reprezentat tipul apărătorului-luptător, bun acroșer, excelent la jocul de cap, sigur în deposedarea adversarului, ambițios și tenace.
De la el și de la fratele său Lică provine porecla "câinele roșu", preluată mai târziu de clubul dinamovist. A fost un veritabil stâlp al apărării dinamoviste și al naționalei în cele 40 de meciuri în care a îmbrăcat tricoul cu nr. 3. Printre marile sale performanțe ca jucător se înscriu 5 titluri și 3 cupe (279 jocuri/19 goluri în prima noastră divizie, 26/3 în cupele europene).
Ca antrenor s-a afirmat relativ repede, reușind chiar în primul an la conducerea tehnică a lui Dinamo, în 1972-1973, să câștige titlul. În continuare a activat în cuplu cu Nicușor, tot la Dinamo, câștigand în în următorii doi ani, încă un titlu, performanță pe care a repetat-o și în 1977, ca antrenor principal la Dinamo. Din 1979 a lucrat la echipele naționale de juniori din cadrul F.C. Luceafărul contribuind la formarea unor valoroase promoții de jucători. A mai antrenat la Gloria Bistrița (1981-1983), Corvinul (1984-1986), Flacără Moreni (1986-1989) și F.C. Argeș (1990-1991),Bursaspor (1992), Ceahlăul (1993). După o scurtă retragere a preluat echipa feminină (1996-1998), iar în 1998, F.C. Baia Mare. După 1999 s-a retras, devenind consilier la Dinamo.
Adrian Linca






Ultimele comentarii