Rușine! Primăria Bistrița alocă pentru tot sportul cât dă Dejul doar pentru volei!

Un oraș pe jumătate cât Bistrița alocă pentru sport sume mai mari decât a trecut administrația bistrițeană în bugetul din acest an. Invitat la Radio Someș,  Morar Costan, primarul Dejului, a declarat că acordă o mare importanță mișcării sportive din orașul pe care îl administrează.

”Ne gândim atât la sportul de performanță, cât și la cel de masă, fiindcă nu le putem separa cele două. Avem o echipă bună de volei, care e la mijlocul clasamentului în prima lună și pe care o susține în fiecare an cu câte 800.000 de mii de lei. De asemenea, alocăm 200.000 de lei și pentru echipa de fotbal, care e doar în Liga a treia, dar e importantă pentru noi. Avem echipe de juniori pe primele locuri la volei și la baschet, stăm foarte bine la karate. Însă ne ocupăm, așa cum vă spuneam, și de sportul de masă, ca să dăm posibilitatea tuturor dejenilor să facă mișcare. Am prevăzut în bugetul din acest an, 850.000 de lei pentru refacerea terenului din Obor și bani suficienți pentru a acoperi cu suprafață sintetică cele 5 terenuri de minifotbal din administrarea Primăriei. Fiindcă nu toți copiii au bani să plătească intrarea la celelalte terenuri sintetice. Facem tot ce putem, însă suntem un oraș mic, cu doar 40.000 de locuitori, care nu e reședință de județ” a declarat primarul din Dej. 

Suma alocată de Primăria Bistrița pentru sport în 2016 este de 870.000 de lei, din care vor merge 800.000 către jocuri sportive și 70.000 către sporturi individuale. Banii pentru sport au fost reduși drastic, în timp ce toate celelalte domenii de activitate (tineret, protecția mediului, social, cultură, etc) finanțate cu fonduri nerambursabile, au rămas la cifrele de anul trecut.

Adrian Linca

 | 788 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *