Președintele echipei Heniu Prundu-Bârgăului, George Ruscău, a acordat un interviu pentru Sportul Bistrițean, în care a vorbit atât de obiectivele echipei sale pentru retur, cât și de cele pe termen lung. Dacă la finalul campionatului își dorește o clasare pe unul din primele patru locuri, pe termen lung Ruscău vrea investiții în infrastructură.
Ce vă propuneți pentru retur?
Pentru retur ne propunem o clasare în primele patru echipe. E greu de realizat, dar cel puțin un loc patru se poate obține. Ținând cont că am întinerit echipa, sperăm să ne putem realiza obiectivul.
Au venit jucători noi?
În această perioadă a venit Anton, care era plecat în Spania, mai avem încă un transfer care e aproape sigur, dar nu vreau să-l nominalizez până nu e sigur. De asemenea, va reveni și Doru Ilieș, care s-a întors de la Voința Cetate.
V-a afectat criza financiară?
Deocamdată nu și sper să nu ne afecteze. Avem Consiliul Local și Primăria alături de noi și cred că o să fim cuprinși în bugetul local și anul acesta.
Bazele sportive?
Baza sportivă este cel mai mare obiectiv pe care ni-l propunem pentru anul acesta. Am prins acea finanțare. Prima etapă care s-a derulat anul trecut, când am primit 4000 de lei, pentru a deschide finanțarea. Așteptăm ca noul guvern să finanțeze în continuare acest proiect.
Ce înseamnă acest proiect?
Înseamnă un proiect în valoare de 800.000 de lei, 525 de mii contribuția guvernului și restul contribuția proprie.
Face parte dintr-un proiect pe termen lung și aici mă refer la promovare în liga a III-a într-o perioadă mai lungă de timp”¦
Bineînțeles. Dacă ai infrastructură și bază sportivă poți să te gândești la mai mult. Să sperăm că această criză economică nu a afectat și agenții economici din zonă.
Ați început pregătirile?
Da, ne pregătim și la Bistrița, deoarece suntem în colaborare cu Gloria și facem antrenament și acolo. O să jucăm și câteva meciuri amicale, primul cred că-l vom disputa cu Șoimii Chiraleș.
Ultimele comentarii