Rezultatele din Liga a 5-a, un secret bine păzit de tutankamonii din AJF!

 

Oficialii Asociației Județene de Fotbal țin secrete rezultatele Ligii a 5-a vreme de două zile după disputarea fiecărei etape. Decizia, mai ramolită decât pensionarii care își duc traiul în această asociație, îi afectează în primul rând pe iubitorii fotbalului din județ, care vor să afle aceste rezultate cât mai repede cu putință.

Deși sunt plătiți și din banii echipelor de Liga a 5-a, sfidătorii ajefiști n-au grețuri pe seama asta și spun că nu pot da informații decât după omologarea rezultatelor. Omologare care se face cu viteza lor de gândire, după două zile de la disputarea jocurilor.

Cu alte cuvinte, dacă partida Budac – Archiud se joacă aici peste deal, duminica, la ora 17.00, moșii fac public rezultatul doar marțea într-o vreme. Remunerați din banii asociațiilor sportive, administratorii fotbalului județean se poartă ca niște stăpâni de echipe, când de fapt tocmai ei sunt cei aleși să muncească în interesul și pe banii grupărilor sportive, nu invers! Fără să înțeleagă rolul presei, al mediatizării, al informării rapide, ajefiștii își ignoră constant cotizanții și îi tratează ca pe niște angajați.

Decizia lor obstrucționează comunicarea dintre echipe, suporteri și cititori, însă nu ne oprește să aducem la cunoștința publicului toate informațiile pe care acesta le așteaptă. În acest sens, Sportul bistrițean își cere scuze cititorilor pentru întârzierea cu care va publica în această săptămână rezultatele ligii a 5-a și promite că va găsi variante să facă publice informații despre fotbalul din județ cu toată comunicarea defectuasă pe care o are cu Asociația Județeană de Fotbal.

Adrian Linca

 | 356 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *