După câteva neînțelegeri și drepturi la replică, interpretări greșite ale unor bârfe sigure, zvonuri neverificate din cinci surse ori chiar răzgândeli tipice vârstei, avem situația reală a meciurilor și clasamentului la zi.
Prin urmare, e liber la pariuri fiindcă iarăși se înnoadă șireturile și se ascut crampoanele!
Desfășurată strict pentru integrarea în ospățul care a urmat încheierii turului de campionat, mai mult încremeniți cu gândul la mâncare și băutură, partida dintre Arbitrii și Seniorii Leoni a decurs sub patronajul unui socialist “Să fie bine pentru toată lumea!, mă înțelegi dumneata…”.
Atmosfera de cântec, dans și voie bună – o regie excepțională pusă la cale de amfitrionul nostru drag Dinu Onița, a evidențiat pitorescul sub care se desfășoară competiția, bucuria discursurilor și replicilor vehiculate între legendele fotbalului autohton, pentru mișcare și sănătate, amestecate cu tutuielile curajoase ale unor aventurieri în sportul cu balon rotund.
Scor final: Arbitrii – Seniorii Leoni 3 – 3 (din etapa a 11-a)
Credeam că doar noi, cei care am stat cu creștetul plecat mâncând salam cu soia, suntem obișnuiți cu supraviețuirea mediocră. Dar nu ne este rușine nici cu La Squadra, echipă ai cărei jucători se lasă batjocoriți de fiecare adversar întâlnit pe terenul sintetic al competiției. Precum niște jucării de pluș întâmpinate cu lătrături furioase, italienii au fost sfârtecați de-a binelea de colții ascuțiți ai feroviarilor de la C.F.R., în halul acesta înțelegând ei să-și consume una dintre îndatoririle turului.
Scor final: C.F.R. – La Squadra 8 – 1 (restanță din etapa a 9-a)
Când îi pită, nu-i slănină. Când îi apă, nu-i făină. Mănuși aruncate și săgeți ironice. La asta sunt buni… În văzul tuturor, neînțelegând că sunt una dintre echipele cu piatra la gât, Ariciu’ și compania au fost biciuți, aproape răstigniți în finalul partidei, fix în săptămâna patimilor Paștelui Catolic de către pensionarii, scuzați expresia – dar rețineți ideea! de la Seniorii Leoni. Chiar dacă a fost lipsită de aportul lui Emiliano, dar asta nu e o scuză!, La Squadra fie a mizat prea mult pe participarea italianului la toate slujbele din peninsulă, fie a crezut în sfințirea ramurilor de salcie pentru renaștere și speranță.
Scor final: La Squadra – Seniorii Leoni 4 – 8 (din etapa a 12-a)
Meciul cap-de-afiș, expresia autentică a vigorii sportive 40+, i-a pus față în față, într-o restanță cu prestanță – mult amânată și îndelung așteptată, pe Galacticii – echipa regelui Titi Voica, care au depus eforturi crude și fibroase pentru menținerea poziției supreme, si pe ambițioșii, talentații dar nemiloșii de la Forever Young.
Aceștia din urmă nu s-au sfiit defel să le dizolve apărarea adversarilor, obligându-i să termine derby-ul pe brânci, și doar intervențiile miraculoase ale portarului Aurelian Pasztor i-au salvat de la căderea rușinoasă în infern. În orice caz, a fost un meci formidabil, cu mulți jucători la înălțimea așteptărilor, un cutremur spectaculos la vârf care (ne-)a instalat un nou lider.
Chiar dacă acum își ling rănile în tăcere, s-a pierdut doar o bătălie și nu războiul!, Galacticii trebuie să-și adune forțele pentru meciurile dificile care-i așteaptă. Mergem înainte cu fotbalul și înțelepciunea fără teamă!
Scor final: Galacticii – Forever Young 4 – 5 (restanță din etapa a 9-a)
În sfârșit, stabiliți pe locul-țintă, jucătorii echipei Forever Young și-au luat nemijlocit rolurile în serios tratând partida următoare cu răspundere și discernământ. De data aceasta, dar tot într-un meci de categoria A, le-au fost adversari cei de la ProTaxi care, deși și-au valorificat pe deplin potențialul, nu au reușit să blocheze trupa condusă de Daniel și Adrian Gălățan din drumul spre victorie. Am sesizat mici urme ale dezorientării și o anumită prudență în sânul taximetriștilor de-a lungul celor două reprize: poate datorate confruntării cu noul lider sau poate nerespectării unor proceduri interne trasate de antrenorii principali. Cine știe?!?
Scor final: Forever Young – ProTaxi 7 – 4 (restanță din etapa a 10-a)
Clasamentul la zi (echipă/meciuri disputate/punctaj/golaveraj):
- 1. Forever Young – 12m/30p (+24); 2. Galacticii – 10m/22p (+16); 3. Old Boys – 12m/21p (+1); ProTaxi – 12m/20p (+5); 5. Heniu Prundu Bârgăului – 11m/19p (+13); 6. Arbitrii – 11m/17p (+3); 7. Pompierii – 11m/15p (-4); 8. C.F.R. – 11m/14p (-3); 9. Seniorii Leoni – 13m/12p (-5); 10.Teo Astrabis – 12m/11p (-4); 11. La Squadra – 11m/8p (-27); 12. R.C.B. – 10m/4p (-19).
În final, cum și noi suntem racordați la sportul bistrițean de performanță, ne facem datoria de onoare și îi felicităm pe cei de la ProTaxi jr. pentru traseul excelent și câștigarea etapei județene a Cupei României la minifotbal Immowelt, le dorim succese în turneul final de la Sibiu și ținem morțiș să reamintim că au fost conduși la victorie de Lucian Vereș și Dumitru Moldovan, parteneri noștri în competiția înțelepților.
Vă reamintim că toate partidele de minifotbal se dispută pe terenurile sintetice ale bazei sportive ALEX din Bistriţa. Acolo se află expuse publicului susţinător toate programările jocurilor, scorurile înregistrate şi ordinea valorică după fiecare etapă.
În fiecare săptămână sunteţi aşteptaţi şi invitaţi să vă bucuraţi alături de echipele favorite!






octombrie 15, 2018
Cupa Intelepciunii-ciudat numele deoarece pe terenul sintetic ,din zona Stefan cel Mare, suma IQ -urilor da cu minus.Terenul de sport sintetic a ajuns un loc „de ocolit” pentru copii mei deoarece nu pot auzii urechile lor injuraturile de pe teren.Deci locul unde se injura „prietenii” intre ei si nu adversarii,a ajuns un loc al „ciobanilor” de la oi si nu un loc unde sa faci un pic de miscare .Pacat de zona ….Apropo , pe cand un campionat de minifotbal unde sa se penalizeze cu cartonasul rosu injuraturile?
PS. recomand familiilor cu copii mici sa ocoleasca zona.