Radu Moldovan: ”žSportul va fi între primele 3 preocupări ale Consiliului Județean”

 

Candidatul USL la funcția de președinte al Consiliului Județean, Radu Moldovan, e un mare amator de sport și e convins că acest fenomen are nevoie de o mai mare atenție din partea statului.

Sunteți un bistrițean care cunoaște foarte bine fenomenul sportiv din acest județ. Sunteți mulțumit de felul în care arată sportul din Bistrița-Năsăud în acest moment?

Nu! Din păcate ceea ce s-a întâmplat în anii postrevoluționari a însemnat un permanent regres al activității sportive. Nu se mai face sport ca lumea nici la școală, nu mai există multe dintre bazele sportive de altădată. Mă bucur foarte mult că fostul ministru al sportului din perioada 2001, Georgiu Gingăraș, a dat acea lege ca bazele sportive să nu-și mai poată schimba destinația.

Altfel am fi fost într-o situație dezastruoasă astăzi din acest punct de vedere. Cred că avem obligația, dacă vrem să avem un popor sănătos, de a stimula copiii, acasă sau la școală, să facă tot mai mult sport. Eu m-am născut în Chintelnic, nu departe de Bistrița și pe lângă școală mai aveam sarcini gospodărești de la părinți. De la prășitul prin grădină, la udatul răsadurilor, că tot suntem în această perioadă. Însă, de-abia așteptam să prindem 5, 10 minute libere să fugim în curtea școlii și să tragem un fotbal. Din păcate secolul 21, internetul, televiziunile, au scos foarte mulți copii de pe terenurile de joacă și i-au adus în fața ecranului, un lucru total greșit și nesănătos.

S-au făcut, totuși, niște pași importanți în privința infrastructurii sportive. Aveți în vedere continuarea unor astfel de proiecte ce vizează construirea de noi săli și terenuri în județul nostru?

Suntem într-o situație delicată din punct de vedere economic și nu cred că în momentul de față avem resursele necesare pentru a putea continua astfel de proiecte. Vorbesc aici de termen scurt sau foarte scurt. Dar așa cum îl cunosc și pe primul ministru al României, Victor Ponta, care este un sportiv prin excelență, fost campion național cu echipa de tineret a Stelei la baschet, mare amator de fotbal, tenis, raliuri, un om care respiră sport, sunt convins că într-o viitoare etapă, după rezolvarea problemelor stringente, se vor găsi resurse pentru a reveni la programul bazelor sportive, început de PSD și continuat de PNL.

Eu cred că astfel de programe sunt necesare și vor găsi sprijin guvernamental. În ce mă privește pe mine, în calitatea mea de viitor președinte al Consiliului Județean, voi avea un capitol special în cadrul bugetului, în care vor fi prevăzute sume pentru toate activitățile sportive.

 

V-am auzit de câteva ori spunând că vă veți implica în realizarea unei pârtii de schi la Piatra Fântânele…

De copil mic am practicat schiul. La Măgheruș era o fabrică în care se făceau lădițe și se tăia un gen de scânduri foarte subțiri. Din alea îmi fabricam singur schiurile. Mă certam cu bunica, părinții fiind mai mult la muncă, fiindcă fierbeam aceste scânduri într-un cazan mare pe sobă, ca să le putem îndoi vârfurile. Apoi ne făceam legături din camere de bicicletă. Am iubit sportul acesta de mic. Sigur că între timp,  lumea s-a modernizat. Din păcate timpul, nu îmi prea permite, dar în fiecare an găsesc soluții pentru acest sport. Mă duc la Borșa, am fost de câteva ori în Austria.

Sunt oameni foarte pricepuți în acest sport și eu ascult în general de astfel de oameni. Am avut o discuție lungă cu Vali Schreiner și un grup de profesori și le-am promis că după alegeri o să mă duc cu ei într-un loc pe care l-au identificat ca fiind excelent pentru o pârtie de schi. Undeva între Tihuța și Colibița, într-un loc cu expunere nordică, ce are drum până acolo și există un lac de unde se poate trage apă gata răcită pentru o instalație de zăpadă artificială. Cu investiții nu foarte mari și cu disponibilitatea lor de a se implica într-un parteneriat public-privat, putem aduce o instalație, nu nouă, din Austria și să facem o pârtie de schi acolo. M-au convins că e oportună o astfel de pârtie și va fi una dintre prioritățile mele.

Vă veți implica în sprijinirea Gloriei mai mult decât a făcut-o actuala administrație județeană?

Eu pot să promit fără probleme că mă voi implica mai mult, fiindcă cei de acum nu s-au implicat deloc. Deci n-ar fi ceva greu de realizat. Eu sunt un fan al Gloriei, iubesc acest club. Dar știu că va fi foarte greu. Eu nu știu ce o să găsesc la Consiliul Județean, dar oricum vă pot spune un lucru foarte clar. Această echipă nu va putea rămâne în prima ligă doar cu sprijin de la bugetul local sau județean. Municipalitatea și Consiliul Județean pot fi parteneri, dar nu pot sprijini integral activitatea de acolo. Eu sper ca alături de administrație să vină mediul de afaceri, sau un investitor, pe modelul U Cluj, sau CFR. Aceasta ar fi singura variantă în care putem vorbi de menținerea în prima ligă și de performanță la Gloria.

Ați jucat fotbal în județ, la Mecanica, în anii 90. De atunci și până acum, Bistrița nu a mai avut o echipă în fotbalul județean. Nu e păcat?

Vă mărturisesc că nu m-am gândit la asta până acum. A fost o perioadă frumoasă din viața mea. Jucam fotbal de plăcere, pe banii noștri. Ne plăteam din buzunar transportul, arbitri. Era mai multă dorință de a face sport. Voi discuta cu primarul Crețu, să vedem cum putem sprijini, eventual, o echipă din zona unui cartier, cum ar fi de pildă Viișoara. E un proiect fezabil.

În concluzie, pe ce loc vor fi sportul, recreerea, mișcarea, între preocupările dumneavoastră de președinte al Consiliului Județean?

În primele 3! Dacă vrem să avem copii sănătoși și să nu investim în medicamente și spitale trebuie să-i ducem la sport.

Publicitate electorală

 

 

 | 618 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *