Radu Moldovan, prieten al handbalului! A primit o distincție din partea vicecampioanelor naționale!

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a primit o distincție de onoare din partea Vicecampioanei României la handbal, echipa junioare 1 de la LPS Bistrița.

În cadrul unui ceremonial emoționant prin care s-a realizat schimbul de generații al echipei de handbal junioare 1, Președintele Consiliului Județean a primit o distincție, ca semn de recunoștință pentru susținerea acordată de-a lungul timpului, echipei de junioare 1 LPS Bistrița.

Medalia i-a fost înmânată președintelui Radu Moldovan, de către Abigail Vălean, șefa de promoție LPS Bistrița. Vizibil emoționat de încărcătura emoțională a evenimentului și de cinstea primită din partea echipei, Președintele Consiliului Județean și-a declarat admirația și susținerea față de echipă și față de antrenori, cărora le-a lansat provocarea de a aduce la Bistrița Cupa Națională a României la handbal. A urmat un meci de adio al generației 1994, care s-a dovedit a fi un adevărat spectacol, dar și mesaje de mulțumire sau rămas bun din partea junioarelor II.  

Echipa de junioare I a Liceului cu Program Sportiv Bistrița a devenit Vicecampioană a României în luna mai a acestui an. Handbalistele bistrițene au fost foarte aproape de titlu, dar accidentarea în minutul 10 a celei mai bune marcatoare a LPS din acest turneu final, Alexandra Lup a înclinat balanța în favoarea ACS ȘC 181 București.






 | 659 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *