Radu Moldovan, clarificări la „Hai cu Link”: Ce se întâmplă cu noul stadion, cu terenul 2 și cu vechea arenă!

Subiectul construirii noului stadion la standarde UEFA în localitatea componentă Unirea a stârnit numeroase dezbateri în spațiul public bistrițean. Invitat la podcastul „Hai cu Link”, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a demontat criticile și a explicat clar care este statutul acestei investiții majore, dar și mecanismul din spatele finanțării de peste 60 de milioane de euro.

Banii de la CNI au destinație strictă: „Îi iei sau nu îi iei!”

Radu Moldovan a ținut să răspundă direct vocilor din comunitate care susțin că fondurile alocate pentru arena sportivă ar fi trebuit redirecționate către alte proiecte de infrastructură rutieră, cum ar fi centura ocolitoare a municipiului Bistrița.

„Banii pentru stadion au o destinație strictă. Lucrurile sunt foarte simple: ori îi iei pentru acest proiect, ori nu îi iei deloc. Ei nu pot fi mutați de la Compania Națională de Investiții (CNI) ca să facem centura ocolitoare sau alte străzi. Finanțările pe aceste linii guvernamentale sunt prealocate strict pe axe sportive și administrative de acest tip”, a punctat Radu Moldovan în cadrul podcastului.

Efortul județului: Cofinanțare de 25% și deblocarea licitației

Noul stadion urmează să fie construit pe strada Aerodromului (nr. 33), chiar în vecinătatea actualei Teraplast Arena, creând astfel un adevărat complex sportiv județean. Președintele CJ a confirmat că, după o perioadă lungă în care procedurile de licitație au fost blocate de contestații administrative la CNSC, proiectul merge înainte.

Pentru a garanta implementarea proiectului, Consiliul Județean a aprobat deblocarea demersurilor pentru un credit major (o decizie administrativă care vizează o sumă de până la 195 de milioane de lei, din care o parte este direcționată special pentru asigurarea cofinanțării de 25% ce revine autorităților locale). Această sumă, evaluată la aproximativ 66 de milioane de lei din totalul proiectului de 264 de milioane de lei (fără actualizări ulterioare), nu va fi plătită integral deodată, ci eșalonat pe parcursul anilor de execuție a lucrărilor.

Ce se întâmplă cu actualul stadion municipal?

Întrebat despre soarta actualei arene din oraș, Radu Moldovan a reiterat faptul că mutarea activității sportive de performanță la Unirea va permite restructurarea infrastructurii din oraș. Planul pe termen lung este ca vechea bază sportivă să rămână un spațiu dedicat exclusiv sportului de masă, oferind bistrițenilor, copiilor și amatorilor un loc modern în care să poată practica activități fizice într-un mediu sigur și reabilitat.

Prin finalizarea complexului de la Unirea, județul Bistrița-Năsăud va beneficia de o arenă modernă de peste 10.000 de locuri capabilă să găzduiască meciuri internaționale și să ofere echipei de fotbal CS Gloria 2018 o casă la standarde europene.

”Stricarea terenului de antrenament mi se pare o greșeală”

Radu Moldovan a făcut comentarii și pe marginea proiectului ”Z”, inițiat de primarul Gabriel Lazany, care presupune transformarea terenului 2 al Gloriei în parc pentru tineri.

”Ideea cu acel parc mi se pare foarte bună dar primarul Lazany pune carul înaintea boilor. Nu trebuie desființat ceva, până nu poți înlocui cu ceva. Cred că prioritatea primăriei trebuia să fie reabilitatrea tribunei de către apă, iar acel parc mai putea să aștepte până aveam alte soluții. Eu i-am spus, Gabi, nu așa se face. Stricarea terenului de antrenament, până nu pui la dispoziție alt teren de antrenament, mi se pare o greșeală”, a spus președintele CJ.

Interviul complet poate fi urmărit AICI! sau AICI!

 | 405 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *