ProVolei Bistrița a pierdut cu 3-0 la Timișoara în prima etapă a Diviziei A2 de volei masculin, dar a avut o evoluție remarcabilă în fața echipei favorite la promovarea în prima ligă.
Echipa antrenată de Mircea Gătej și Paul Someșan, deplasată pe banii jucătorilor la acest meci, a pierdut destul de clar primele două seturi, dar s-a lăsat greu bătută în setul 3, când a și condus la un moment dat.
Timișorenii au preluat conducerea în primul set cu 3-0, la primul time-out tehnic conduceau cu 8-3, iar la al doilea, tabela arăta 16-7. Diferența s-a mărit constant, astfel că elevii lui Sorin Grădinaru și-au trecut în cont primul set cu 25-12. La începutul actului secund, CSU s-a distanțat din nou la 3-0, oaspeții au revenit și au egalat la 4, dar tot gazdele au intrat în avantaj la primul time-out tehnic, 8-6. Distanța dintre cele două formații a crescut la opt puncte la a doua întrerupere (16-8), pentru ca finalul setului să aducă o diferență confortabilă pentru jucătorii echipați în galben, 25-10.
După un început asemănător al setului trei, în care gazdele s-au distanțat rapid la cinci puncte, 8-3, bistrițenii au redus ecartul la doar două puncte la al doilea time-out tehnic, 16-14. Echipa vizitatoare, cu președintele-jucător Alin Dehelean în prim plan, a reușit să treacă pentru prima dată la conducerea unui set (17-18), moment în care Sorin Grădinaru a întrerupt jocul cu un timp de odihnă. Scorul a devenit 28-20, după care bănățenii au reușit patru puncte consecutiv pentru a reveni la conducere, 22-20. Setul trei s-a încheiat cu 25-22 pentru gazde, care au încheiat partida în mai puțin de o oră, într-o partidă în care porneau clar cu prima șansă.
Mentorul voleiului timișorean, antrenorul Sorin Grădinaru, a lăudat prestația echipei bistrițene. „ În setul al 3-lea ei ne-au dat o replică mai consistentă și finalul a fost oarecum cu emoții. Ei chiar au condus cu 20-18 și se putea întâmpla orice, dar plusul nostru de experiență și reintroducerea în teren a căpitanului de echipă au condus finalmente la câștigarea setului”,a spus Grădinaru pentru sporttim.ro iar pentru banatsport.ro a declarat: “Am întâlnit o echipă bunicică, chiar mi-au lăsat o impresie bună. Sunt mulțumit, mai ales că am rulat tot lotul. Poate am avut o cădere în setul al treilea, dar asta și pentru că au intrat toți jucătorii”
Din tabăra noastră, Mircea Gătej s-a declarat mulțumit de prestația jucătorilor lui, după toate greutățile pe care le-a întâmpinat echipa în calea acestei participări în eșalonul secund al voleiului românesc. ”Știam că nu ne vom face de rușine. Ne-am propus ca obiectiv primele 4 locuri și acest meci mi-a confirmat că nu am greșit când am stabilit acest obiectiv. Am întâlnit cel mai puternic adversar din serie, dar am jucat bine, ne-am ținut de el. Chiar dacă am pierdut cu 3-0, e un debut promițător. De-abia aștept meciul următor, când vom juca acasă, cu ProVolei Arad”,a declarat Mircea Gătej pentru sportulbistritean.ro.
Adrian Linca






Ultimele comentarii