Adrian Florea împlinește astăzi 62 de ani. Dincolo de toate urările de bine și sănătate,sportulbistritean.ro îi dedică un material despre cariera lui remarcabilă, atât ca fotbalist, cât și ca antrenor.
Cei mai tineri, știu doar din povești că anii ’80 au fost ani în care Gloria făcea legea în Divizia B, jucând cu stadionul arhiplin etapă de etapă.
Fie că făcea parte din seria I sau din seria a III-a, echipa bistriţeană se bătea la promovare în fiecare sezon, dar de fiecare dată renunţa pe ultima sută de metri. Jean Pădureanu ştia că viaţa poate fi mai dulce în liga a doua decât în prima şi aştepta cel mai prielnic moment pentru promovare, cu toate că avea la dispoziţie un lot de excepţie.
Dintre jucătorii de atunci, un loc aparte îl are Adrian Florea. Adus de la Steaua în 1982, cu intenţia clară de a-l face uitat pe Georgescu anilor 70, Florea s-a impus ca un coordonator de valoare, având un talent ieşit din comun. Driblingurile lui, dar mai ales golurile din lovituri libere, trezesc amintiri dintre cele mai plăcute miilor de suporteri bistriţeni din acea vreme.
„Stadionul era plin la fiecare partidă, pentru că noi jucam foarte mult pentru spectatori. Făceam linie de mijloc cu Moga şi Butuza, iar în faţă juca I. Nicolae, Doru Nicolae şi răposatul Coman. Era o plăcere să joci în acea garnitură” îşi aminteşte Florea.
Cu toate astea, el recunoaşte că echipa care i-a rămas mai aproape de suflet a fost Steaua. Şi e normal să fie aşa, dacă ne amintim doar câteva nume lângă care Florea a jucat în Ghencea, cum ar fi Iordache, Sameş, Dumitru, Iordănescu, Stoica, Marcel Răducanu sau Iovan.
Steaua i-a rămas la suflet
Chiar dacă e bucureştean la origini, Adrian Florea s-a născut la Oradea, în timpul celor două luni în care tatăl să juca la ICO, în Divizia A. Gustul de fotbal l-a prins pe la 10 ani, când îl are ca model pe Dumitrache. Îşi aminteşte cu plăcere cum pleca de la meciurile lui Dinamo chiar din primul minut, dacă nu-l vedea pe Dumitrache titular.
Deşi locuia la câţiva paşi de stadionul din Ştefan cel Mare, şi avea idoli în echipamentul alb-roşu, destinul l-a călăuzit către Steaua. Schimbând 4 autobuze şi un tramvai, ajungea la baza sportivă din Ghencea cu o oră înainte de primele antrenamente sub bagheta lui Zavoda şi Voinescu. An de an ieşea la iveală tot mai mult talentul celui care, la 15 ani, debutează în echipa de tineret a Stelei, tocmai într-un meci la Oradea.
După un sezon în care se căleşte în Divizia B, la Autobuzul Bucureşti, Emerich Jenei îi dă pentru prima dată un tricou de titular în echipa mare. .”Nea Emi mă cunoştea de la juniori şi mi-a dat prima şansă într-un meci de cupă la Satu Mare, în 1975. Am bătut atunci cu 4-0 şi am reuşit să marchez unul dintre goluri”, îşi aminteşte Florea, la 40 de ani după debutul său la cea mai mare echipă din România.
A cucerit eventul în 1976
Iordache, Vigu, Sameş, Anghelinei, Smarandache, Năstase, Iordănescu, Dumitru, Stoica, Ion Ion, Marcel Răducanu şi Troi erau numele printre care îşi făcuse loc Adrian Florea, într-o echipă imbatabilă. Juca un fel de al treilea vârf, în spatele lui Troi şi Marcel Răducanu. Înregistrarea cea mai fidelă din memoria lui este legată de un meci cu Rapidul, într-un cuplaj pe 23 August, în faţa a 70 de mii de spectatori. Steaua a învins atunci cu 3-0, Florea aflându-se printre marcatori.
De cealaltă parte juca atunci Nicolae Manea, cel care avea să-i devină cel mai bun prieten. Era în anul (1976) în care Steaua cucerea al 8-lea titlu de campioană. Mărturie stau medalia şi tricoul pe care Adrian Florea le păstrează cu sfinţenie printre cele mai de preţ obiecte din viaţa lui. În acelaşi an, Steaua a câştigat şi Cupa României, după o finală cu CSU Galaţi, dar Florea nu a jucat, fiind accidentat. Unicul gol al meciului a fost marcat atunci de Iordănescu, în minutul 75.
După o operaţie de menisc, operaţie ce i-a blocat oarecum ascensiunea, Adrian Florea s-a lăsat convins de profesorul Gheorghe Constantin să pună umărul la promovarea echipei din Galaţi în prima divizie. Astfel, în sezonul 1977-1978 s-a transferat la Galaţi.
„N-am reuşit să intrăm în 78 din cauza Buzăului, care îl avea prim secretar pe Postelnicu. De-abiua în 79 am putut promova, cu Nedelcu antrenor, după un campionat în care am fost golgeterul echipei. FCM Galaţi purta pe atunci porecla ABBA, fiindcă un an juca în A şi doi în B. În 1980 a venit Titi Teaşcă, fiindcă echipa mergea rău. Atunci am simţit că trebuie să mă întorc la Bucureşti şi să-mi fac şi eu un rost în viaţă”povesteşte Florea.
După o ofertă de la Rapid, pe care nu a putut-o onora din cauza gălăţenilor care nu i-au dat drumul, reuşeşte să se întorcă la Steaua, în vara lui ’81. Sub comanda lui Traian Ionescu şi mai apoi a lui Constantin Cernăianu joacă 14 meciuri alături de Florin Marin, Balint, Majearu, Lăcătuş şi cei care mai rămăseseră din garda veche.
În iarna lui 1983, steliştii vin în pregătiri la Bistriţa şi Adrian Florea calcă pentru prima dată în oraşul care avea să-i schimbe viaţa.
În anul 1990, după promovarea în Divizia A, Gloria avea nevoie de o întinerire a lotului. Sarcina aceasta îi revine lui Remus Vlad, care încet-încet renunţă la serviciile lui Florea. Vârsta începuse să-şi pună amprenta pe jocul fostului stelist, în urma căruia au rămas însă peste 120 de goluri pentru Gloria în meciuri oficiale. Acomodat cu stilul de viaţă ardelenesc, apreciat şi recunoscut în urbea noastră, Adrian Florea hotărăşte să se stabilească definitiv în Bistriţa, odată cu încheierea activităţii competiţionale.
Din 1991 îşi ia în primire cariera de antrenor, căreia îi rămâne fidel şi în ziua de azi. După un periplu, ca antrenor, pe la Unirea Dej, FC Bihor şi Ceahlăul Piatra Neamţ, atinge cele mai mari performanţe tot la Gloria, cu care câştigă Campionatul de tineret -rezerve şi cel de juniori 1. În prezent antrenează tot o grupă de juniori 1, cu care anul acesta încearcă să atace un alt titlu naţional.
A fost susţinut de Adrian Păunescu
În 1980, când a primit o ofertă de la Rapid, Titi Teaşcă, antrenorul echipei din Galaţi (la care juca Florea în acel moment) n-a vrut să-i dea drumul. Fostul fotbalist îşi aminteşte cum a intervenit în sprijinul lui chiar Adrian Păunescu, înfocat susţinător al echipei din Giuleşti.
Acesta i-a oprit rubrica lui Teaşcă din „Flacăra”, tocmai pentru că „piticul” se împotrivise transferului.”Adrian Păunescu l-a rugat pe Teaşcă să-mi dea drumul, dar celebrul antrenor l-a refuzat, spunându-i că e prea mic ca să poată lua o astfel de decizie. Făcând aluzie şi la statura lui Teaşcă, Păunescu i-a replicat scurt că din acel moment nu va mai colabora cu oameni mici şi i-a aruncat în braţe toate manuscrisele care urmau să apară în Flacăra”, spune Florea cu un zâmbet în colţul gurii.
Carte de vizită
-s-a născut în 17.05.1956, la Oradea
– a debutat în Divizia A în 14 martie 1976, într-un meci Steaua – Rapid
– a jucat la Steaua în sezoanele 75-76, 76-76 şi 81-82
– a cucerit cupa şi campionatul cu Steaua în 1976
– a mai jucat la Autobuzul Bucureşti şi FCM Galaţi
– între 1982 şi 1990 a jucat la Gloria, marcând peste 120 de goluri
– a antrenat la Unirea Dej, FC Bihor şi Ceahlăul Piatra Neamţ, dar şi la juniorii şi tineretul Gloriei
– a câştigat, ca antrenor la Gloria, campionatul de tineret şi cel de juniori
- în prezent antrenează echipa de Liga a 4-a, Academia de Fotbal Gloria
Adrian Linca
Ultimele comentarii