Cu 5 zile înaintea începerii campionatului Ligii a 4-a, o echipă ce în sezonul trecut a terminat pe locul 3 în clasament se mută cu 18 jucători, antrenor și sponsor, la Lechința.
Viitorul Șieu Măgheruș se va retrage din campionat și lotul lui Cristi Budăcan se va transfera la Viitorul Lechința.
”Nu mai puteam continua fără sprijin. Sprijin pe care, iată, l-am găsit la Lechința. Cel puțin un an de zile vom juca pentru această localitate”, spune Budăcan, cel în jurul căruia s-a strâns această echipă, a promovat în Liga a 4-a și a fost revelația sezonului trecut.
Viitorul Șieu Măgheruș ar trebui să joace acasă în etapa programată duminică, împotriva formației din Dumitra dar, probabil, această grupare își va anunța oficial retragerea din campionat în zilele următoare.





Ultimele comentarii