Primarul și primul bazin de înot

A trecut aproape un an și jumătate de când Ovidiu Crețu e primarul Bistriței. În vara lui 2008, imediat după câștigarea alegerilor, Crețu vorbea, într-un interviu acordat pentru „Sportul Bistrițean”, despre planurile sale mărețe. A atras atenția prin proiectul Wonderland-ului, cel mai mare complex sportiv al Bistriței, în viziunea primarului. Apoi, după un an, primarul a recunoscut, tot într-un interviu, că Wonderland-ul e mai greu de realizat decât credea el. Și asta am văzut-o cu toții, în condițiile în care pedeliștii îi stau în coaste. Personal, am fost cam sceptic cu privire la Wonderland-ul primarului și așa sunt și acum. Nu pentru că nu ar vrea să-și ducă la îndeplinire proiectul cu care a câștigat alegerile, căci dacă ar face Wonderland-ul promis, ar avea aproape asigurat un nou mandat. Sunt sceptic pentru că e foarte greu să faci ceva, din mai multe motive. În primul rând, pentru că nu sunt bani și pentru că îți sare lumea-n cap dacă aloci fonduri chiar și doar pentru studiile Wonderland-ului. În al doilea rând, pentru că e om politic și are adversari politici. Adversari care ar avea de pierdut dacă ar ieși Wonderland-ul cu care e asociat primarul. Până una-alta însă, primarul se asociază cu unele proiecte mai mici ale sportului. Numele său va fi asociat cu echipa de handbal feminin, un plus de imagine pentru Crețu, dar și o realizare necesară pentru oraș. Mai nou, numele său va fi asociat și cu nou bazin de înot, la care au început lucrările. Chiar dacă nu e unul olimpic, primarul va avea de câștigat capital de imagine când va participa la inaugurarea investiției, dacă aceasta va fi dusă la capăt. Apoi, primarul și-a asociat imaginea cu clubul Gloria. În mijlocul suporterilor, cu fularul alb-albastru la gât, Crețu ne făcea cu mâna din tribune. Sunt câteva dintre bulinele albe ale primarului, care pare că susține sportul mai mult decât fostul edil. Toată această imagine de iubitor al sportului s-ar ruina însă dacă, până la încheierea mandatului, nu taie o panglică la un sintetic din Wonderland. Ä‚sta e, după părerea mea, cel mai important meci al primarului cu administrația locală pe care o conduce. Meci din care o repriză aproape s-a scurs. Și timpul parcă nu mai are răbdare: tic, tac, tic, tac! Ar face bine să se grăbească, dacă nu vrea să rămână cu bazinul altora pe post de Wonderland.

 | 278 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On