În Bistrița-Năsăud există două tipuri de primari, primarii care au făcut multe pentru comunele lor, care s-au zbătut pentru proiecte, care fac naveta la București pentru finanțări, care au modernizat comunele și primarii care dorm în post, care se plâng tot timpul că n-au bani, că-s în opoziție. Întâmplător sau nu, o mare parte din primarii meseriași, de la toate partidele, au echipe bune de fotbal, terenuri, săli de sport.
Primarul din Budac are patru echipe de fotbal, terenuri în comună și în sate. Îi place fotbalul la nebunie, trăiește fiecare meci la maxim, de pe margine. Pune suflet, și nu doar în echipele de fotbal. A făcut multe pentru comună, drept dovadă că e la al doilea mandat și e aproape sigur că va mai câștiga unul.
Primarul comunei Livezile, Olimpiu Neamț, investește mult în fotbal și rezultatele se văd. A făcut o bază sportivă modernă, terenuri sintetice pentru tinerii din comună, are echipă în Liga a III-a și mai nou, a transferat sudamericani care fac spectacol la Livezile.
Primarul din Romuli, Ioan Monița, a făcut prima bază sportivă din fonduri guvernamentale din județ, cu o suprafață de joc cum nu au multe echipele din Liga I. A făcut o echipă foarte bună la Romuli și acum, Gloria II, echipă la care joacă cei mai talentați tineri bistrițeni, supraviețuiește în mare parte datorită lui.
Primarul din Lechința, Romeo Florian, primarul din Feldru, Ștefan Sângeorzan, primarul din Prundu Bârgăului, Ilie Avram sunt, la fel ca cei trei amintiți mai sus, primari meseriași ai județului, aflați la al doilea sau la al treilea mandat, care au câștigat de fiecare dată detașat alegerile și care au echipe de fotbal bune și baze sportive moderne. Sunt primari care au făcut multe în comunele lor, primari gospodari.
Echipele de fotbal aduc și capital electoral pentru primarii din comune, dar oamenii iubesc fotbalul și o primărie ar trebui să satisfacă toate nevoile locuitorilor. Dincolo de asta, primarii-microbiști au un anumit profil, care se reflectă în tot ceea ce fac pentru comună, pentru că fotbalul înseamnă competiție, ambiție, dorința de a reuși. Nu-i o regulă demonstrată, dar primarii microbiști au confirmat că sunt meseriași, atât electoral cât și practic.
Augustin Danci
Ultimele comentarii