Ploaia a fost cuvântul de ordine la acest meci. Terenul se îngreuna vizibil, mingea fiind „împinsã” tot mai greu prin bãlți (parcã s-ar fi jucat cu o minge medicinalã) și singurii care au ignorat aceste obstacole au fost jucãtorii. S-a deschis repede scorul, Rãzvanțã înscriind cu o loviturã de cap venitã din corner, fapt ce i-a supãrat pe oaspeți (favoriți în acest meci), mai ales pe Țidor, care în douã minute a rãspuns printr-o dublã, întorcând rezultatul. Tot el a stabilit și scorul la pauzã, însã – ce-i drept – gaz-dele puteau marca și ele la scorul de 2-1, asta în condițiile în care nu s-ar fi opus… balta (mingea oprindu-se pe linia porții). Dupã pauzã, Trif a reaprins speranțele gazdelor, însã totul a fost un simplu foc de paie, pentru cã golurile lui Țidor, Cociș, Buta și Ionel Simionca au cãzut precum ploaia din cer. Trif a „închis” tabela, dar și jocul, unul plãcut pe ansamblu, în care a dominat fair-play-ul, meciul încheindu-se fãrã ca arbitrul sã acorde vreun cartonaș.
| 445 vizualizări
Ultimele comentarii