Imaginați-vă câți bani se investesc în lume pentru sporturile de iarnă. Ce școli de schi au nordicii, câte condiții pentru performanță sunt în Austria, Elveția, Italia sau Franța, ori cu ce forță vin rușii, americanii sau canadienii. Milioane de copii sunt puși pe schiuri de la 2-3 ani, au echipamente, pârtii și profesori de cel mai înalt nivel, în țări în care schiul e sport național.
Și apare la un moment dat Petrică din Bârgău și iese al doilea în lume. Incredibil, ce potențial imens, ce fibre, ce gene, ce copii sănătoși avem în județ și cum ignorăm cons-tant să ne ocupăm de ei. E strigător la cer să pierzi un astfel de talent, să-l lași să plece la un club din Vatra Dornei doar pentru că nu ești în stare să-i dai o supă la amiază, o pereche de schiuri și doi lei de un suc.
Povestea lui Petrică Hogiu, descoperit și format la LPS Bistrița, e reprezentativă pentru sportul bis-trițean, care nu știe sau nu poate să-și crească valorile. Conducătorii sportului din județ nu reușesc să convingă autoritățile locale ce valori avem în jurul nostru. Nu știu sau nu pot să țină acasă talente imense, nici măcar a-tunci când eforturile pe care ar trebui să le facă sunt minime. Petrică Hogiu, Mihaela Purdea, Ovidiu Tat, Lucian Sănmărtean și mulți, alți fotbaliști, halterofili, jucători de tenis de masă, au luat calea pribegiei nu pentru că ar câștiga mult mai mulți bani în alte părți. Ci pentru că aici au fost uitați, ignorați, neapreciați.
Avem copii talentați, avem antrenori însă nu avem manageri cu sufletul acasă. Nepricepuți ori nelegați de acest județ, oamenii care influențează destinele copiilor noștri dornici de sport sunt vinovați pentru batjocura în care se desfășoară acest fenomen în Bistrița Năsăud. Să nu ai o pârtie normală, să te scremi atâta pentru o pistă sintetică, să nu ai un teren de fotbal cu iarbă destinat copiilor și juniorilor, un bazin ca lumea sau un patinoar decent și să-ți bați în continuare joc de copiii care arată an de an că pot fi primii în lume e o crimă la care asistăm cu toții.
Dacă suntem mizerabili în politică, dacă nu mai reușim să facem cabluri sau radiatoare performante, dacă turismul e de râs, dacă avem puțini medici de excepție ori profesori care să ne scoată din necaz, dacă domeniile de activitate care merg normal sunt de numărat pe degete în județul nostru prăpădit, măcar să înțelegem că avem resurse inepuiza-bile în sport. Care înseamnă sănătate fizică și mintală, condiție esențială în viață.
Ultimele comentarii