Marele Circ, în condițiile noilor modificări regulamentare, a început. Iar sezonul are toate șansele să fie mai competitiv și mai incitant ca în ultimii ani, în care Mercedes și-a cam făcut de cap, jonglând în domeniul în care nemții nu au concurență: tehnica.
În urmă cu mulți ani, când istoria F1 nu era atât de lungă, iar competiția se câștiga mult mai ușor, în urma unor inovații simple, șeful și proprietarul Ferrari spunea într-un interviu că ”aerodinamica este pentru cei ce nu știu să facă motoare”. Lucrurile s-au schimbat între timp în Formula 1, iar astăzi vorbim de ”package”, adică de acea îmbinare împinsă spre perfecțiune între motor, șasiu și pachet aerodinamic.
Victoria de duminică a celor de la Ferrari a venit după mulți ani să contrazică afirmația lui Enzo Ferrarri, căci motorul celor de la Mercedes e singurul din competiție care atinge limita de 1000 de cai putere, urmat de cel al lui Ferrari ce are cu câteva zeci de cai mai puțin. De altfel, despre acest aspect am și scris pe timpul calificărilor, anume despre faptul că ”body-work-ul” celor de la Ferrari arată cu adevărat a tehnică desăvârșită ce și-a propus să nu lase niciun firicel de vânt neutilizat, spre deosebire de cei de la Mercedes care au preferat eficiența simplității, ca întotdeauna, în spiritul german.
Calificările au intercalat mașinile Mercedes cu mașinile Ferrari iar startul a păstrat ordinea inițială cu precizarea că, în mod evident, Vettel ținea, ca niciodată, pasul cu mașina lui Hamilton, având chiar două reprize de push-up în spatele lui Hamilton. Nevoiți de împrejurări, tocmai package-ul de care vorbeam și-a spus cuvântul, cei de la Mercedes l-au scos pe Hamilton primul la pit-stop în urma constatării asupra uzurii și înfierbântării cauciucurilor de pe spate ale englezului. Acesta a fost și momentul în care s-a consfințit faptul că italienii au depășit ingineria nemților iar Vettel a mai putut sta 4 ture pe circuit, forțând timpi de 1,27 pe tur. Ghinionul lui Hamilton a fost acela de a ajunge în spatele lui Verstapen unde a petrecut toată această perioadă cu timpi de 1,28 și 1,29. La ieșirea de la pit-stop, Vettel a reușit să se plaseze în fața amândurora și de acolo înainte a pus 9 secunde între el și Hamilton până la finalul cursei.
Dacă e să analizăm până la capăt consistența celor de la Ferrari trebuie să spunem că nici Raikkonen nu a stat degeaba, realizând în ultimele ture fastest-lap-ul circuitului cu 1,26 deși a terminat pe poziția a patra în spatele lui Bottas.
Avem așadar, un început de sezon în care Ferrarri pare că ar avea chiar un pas înaintea celor de la Mercedes, lucru care ne face să spunem că titlul de campion chiar se dispută. Încet dar sigur, italienii sunt pe cale de a mai realiza o dată combinația letală între motorul cu foc italian și pilotul cu tenacitate germană, ca în vremea lui Schumacher.
Dorin Dobra
Ultimele comentarii