Gloria Bistrița a pierdut cu scorul de 4-0 meciul cu Pandurii Târgiu-Jiu, contând pentru etapa a 28-a la fotbal.
Cu o formulă din nou improvizată și fără Kanon, Gloria dă rateuri încă din debutul meciului. Două lufturi ale fundașilor Gloriei îl aduc pe Ibeh în poziție de gol, dar șutul său trece peste (12). Gloria încearcă ceva pe contră, iar Enescu finalizează slab, din afara careului (14). Vin apoi două lovituri grele pentru Gloria, de la fostul jucător al Bistriței, Cornel Predescu. Acesta prinde o torpilă de la 30 de metri și deschide scorul (1-0). Trei minute mai târziu, același Predescu îl faultează dur pe Bucur, care este scos cu targa și schimbat cu Cubilla (18). Golul doi vine repede, în minutul 26: Nicoară se distrează cu Ionescu, centrează perfect pentru Ibeh, care face 2-0, din fața porții. Cu sacii-n căruță, gorjenii nu mai turează motoarele, dar Gloria nu mai reușește nimic notabil până la pauză.
Repriza secundă începe cu 22 de jucători toropiți de la căldură și cu elevii lui Nae Manea încercând să fie periculoși. Câteva mingi lungi și un Curtuiuș captiv între fundașii adverși nu le dau deloc emoții jucătorilor lui Pustai. Prima ocazie mare le aparține totuși bistrițenilor: Pop centrează de pe dreapta, Oprea trage bine, dar Mingote respinge (69). Norocul ține cu cei buni și golul vine tot la poarta lui Albuț, la faza următoare: Matulevicius primește o minge printre și înscrie cu lejeritate. 3-0 și ofițerul de presă al Pandurilor începe să aibă emoții.
Enescu poate spăla din rușine pe final, când prinde un șut superb de la 30 de metri, dar mingea se duce în transversală (90). Scorul final e stabilit în prelungiri, când centralul dictează ușor un penalty la o intervenție a lui Stancu asupra lui Nicoară. Același Nicoară execută și face 4-0.
Gloria înregistrează o nouă înfrângere la scor și bistrițenii au uitat demult cum e să dai un gol. Cu 5 înfrângeri consecutive și cu 13 goluri încasate în ultimele 3 meciuri, Gloria lui Nae Manea e aproape de cel mai rușinos sezon din istorie, în Liga 1.
Pandurii: Mingote – Pleașcă, Vieira, I. Rada, C. Cristea – Nistor (Băcilă `77), Anton (Al. Dan `72) – Nicoară, Ibeh, Predescu (Răduț `25) – Matulevicius
Rezerve: Lazar, Ungurușan, Rusu, Răduț, Băcilă, D. Alexandru, Lemnaru
Gloria: Albuț – O. Ionescu (M. Stancu `35), Ad. Iordache, Hlinca, Fl. Å¢îrcă – Enescu, Mor Pouye (Berceanu `63) – B. Oprea, C. Bucur (Cubilla `20), V. Pop – Curtuiuș
Augustin Danci





Ultimele comentarii