Președintele Gloriei, Jean Pădureanu, a declarat la finalul meciului cu Ceahlăul că echipa lui nu a jucat rău, mai ales în prima repriză și că un gol marcat la începutul părții a doua ar fi schimbat soarta meciului.
Întrebat despre atacantul brazilian Layo, care a ratat două ocazii mari, șeful Gloriei l-a atacat dur pe fotbalist: "El ne-a pierdut ultimele jocuri, cred că i se cam termină rândul de a juca, deși am avut mare încredere în el"
Pădureanu a comentat și situația financiară grea în care se află echipa: "Nu cred că ne vom desființa, dar ne aflăm într-o situație foarte grea. Eu zic că ne vom putea salva, dacă cei care trebuie să se implice se vor implica", a spus lordul, făcând referire, probabil, la autoritățile locale.





Ultimele comentarii