Ovidiu Cira trece prin momente grele! Colegii din fotbalul județean sunt alături de el!

Fotbalistul Ovidiu Cira trăiește momente dramatice, extrem de dificile pentru el și familia lui. Și-a înmormântat tatăl, după ce l-a văzut murind sub ochii lui, electrocutat pe un stâlp de înaltă tensiune din Ilva Mică.

Dumitru Cira avea 55 de ani și lucra la RDS. Era unul dintre cei mai pricepuți profesioniști ai firmei de cablu, un om harnic și cinstit. De multe ori făcea echipă cu fiul său și erau foarte apreciați și respectați în domeniul lor.

Ieri, cu peste 500 de rude, prieteni și cunoștințe, Dumitru Cira a fost condus pe ultimul drum. Colegii fotbalistului care s-a format la Liceul cu Program Sportiv și a jucat la Năsăud, Romuli, Cetate, Telciu și Dumitra, sunt alături de el în această dificilă încercare prin care trece.

Alături de mama mea, le mulțumim din suflet tuturor celor care au fost alături de noi în aceste momente cumplite. Ne este foarte greu și de aceea e important că atâta lume e alături de noi. Vă mulțumim încă o dată tuturor”, spune Ovidiu cu sufletul plin de durere

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 | 601 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *