Gloria a scăpat printre degete două puncte la Galați și s-a întors doar cu o remiză în urma unei partide din etapa a 6-a, deși a ratat un penalty și a fost cea care a deschis scorul.
Bistrițenii au avut din nou o primă repriză foarte bună, așa cum au fost aproape toate din etapele precedente. Numai că acum echipa bistrițeană a și reușit să intre la vestiare în avantaj pe tabela de marcaj. Brazilianul Markisio l-a păcălit pe portarul Brăneț dintr-un unghi imposibil și i-a strecurat în plasă o minge pe la colțul scurt. Golul a picat la un minut după ce Predescu a executat slab un penalty și a ratat o oportunitate imensă de a deschide scorul.
Însă, în partea secundă, jucătorii Gloriei se retrag prea repede în propria jumătate, la semnalul dat de antrenorul Manea în minutul 58, când l-a scos pe ofensivul Curtuiuș și l-a introdus pe defensivul Feher. Gălățenii simt momentul și se aruncă în atac, acolo unde vor rămâne până spre final. Evident, avea să cadă și golul egalării, Stromayer transformând o lovitură liberă de la 18 metri.
Oțelul putea tranșa definitiv meciul în ultimele 5 minute, când Pena și Ingkango ratează de puțin ținta. Echitabil în cele din urmă, după o repriză a Gloriei și una a Galațiului, rezultatul aduce echipei bistrițene al doilea punct în acest sezon.
Oțelul: Brăneț – Râpă, Perendija, Filip (46 Viglianti), Ljubinkovic – Giurgiu, Benga, Iorga (46 Neagu), Inkango, Buș (59 Stromayer) ,Pena
Rezerve: Grahovac, Sg. Costin, Neagu, Viglianti, Stromajer, Băjenaru, Cârjă
Gloria: Dolha – Peteleu, Canon, Tudose, Cafasso – Markisio, P. Anton (73 Enescu), Curtuiuș (58 Feher), Romario, Predescu (66 Layo), Ayza.
Rezerve: Oghinciuc, Tîrcă, Layo, Feher, Zahiri, Oct. Ionescu, A. Enescu
…………………………………………………………………………………………………………………………………..
min. 16 – Romario trage de la 20 de metri, mingea trece pe lângă poartă
min.22 – șut puternic Giurgiu, respinge spectaculos Dolha
min. 28 – Predescu ratează un penalty la un fault asupra lui Romario
min.30 – Markisio Moraes scapă pe stânga și înscrie la colțul scurt dintr-un unghi imposibil: 0-1
min. 60 – Marius Pena, talonat de Kanon în careu, se întoarce și trage periculos, peste poartă
min. 64 – Feher face un fault la 18 metri, Stromajer îl execută pe Dolha: 1-1
min.67 – Pena trage cu stângul de la marginea careului, mingea lovește stâlpul din dreapta al porții lui Dolha
min.90 – ocazie mare Pena, mingea deviată de el trece la o palmă de poartă
Ultimele comentarii