Nu prea au rămas multe locuri unde copiii bistrițeni mai pot juca o miuță sau o “nemțeasca”, într-un spațiu relativ decent, fără a fi nevoiți să scoată din buzunar niște bănuți. Într-o proporție foarte mare, școlile din oraș au închriat terenurile de sport mediului privat, care, ce-i drept, le-au pus la punct cu suprafețe sintetice, însă pentru puștanii care se adună într-o gașcă ceva mai mare și au chef, după terminarea temelor, de fotbal, baschet sau alte sporturi de echipă, opțiunile “moca” sunt cam inexistente. Vorbim aici în special de copiii din clasele primare și cei ceva mai mari, ai căror părinți, firesc, nu le dau voie să bată kilometri până în Schulerwald sau alte locuri similare departe de casă.

Când noi eram doar niște țânci, săream gardul la Electro până ne fugărea paznicul afară, fugeam după la GN 4 sau GN 3 unde aplicam aceeași strategie, mai ocheam câte un cămin fără pază, unde, pe un spațiu improvizat, dar totuși mare și ferit de mașini, puneam de o “victoria”, iar seara, “orbecăiam” la lumina difuză a unui stâlp de iluminat, din parcare, un tenis cu piciorul sau un scurt joc de “meserii”. Reușeam oricum să legăm ore bune de fotbal, departe de vecinii ce-și prețuiau “noile” VW-uri, achiziționate second-hand, mai ceva ca pe proprii copii.

Între timp am intrat in UE, am învățat ce e acela tartanul, ne globalizăm ușor, ușor și cu toate astea, la Bistrița, terenuri de sport multifuncționale prin cartierele urbei, ioc. S-au modernizat locurile de joacă, greoi au apărut și pistele de bicicliști, însă nu s-a reușit, ani la rând, indiferent de culoarea administrației locale, realizarea măcar a unui singur astfel de teren, care să deservească mai multe blocuri din oraș. De ce? Cu siguranță nu din lipsa unui spațiu adecvat…

“Maidanul” #1 – Baschet pentru toți!

De când mă știu, spațiul de pe Trandafirlor, din apropierea bisericii penticostale, a fost unul destinat baschetului. Nu-mi aduc aminte să fi dispus vreodată de porți, la fel cum nici nu îmi aduc aminte ca acele coșuri să fi avut plasă prea mult timp. Se îngrijiau mai degarbă locatarii din casele și blocurile alăturate ca acele coșuri să aibă plase sau vreun copil pasionat de baschet, frustrat că tot timpul „pe Liviu” găsește terenurile ocupate de ăi’ mai mari. Bitumul a fost mereu de calitate îndoielnică, iar ani la rând pe acel teren a existat doar un singur coș. Acum, două panorui date uitării stau precum doi prieteni de pahar, proaspăt ieșiți din bar. Marcajul, deși “pe cale de dispariție”, nu cred că-i deranjează pe puști, decât pe cei ceva mai fițoși poate.

“Maidanul” #2 – Probabil cea mai ieftină parcare realizată în ultimii ani…

Pe aceeași axă, la începutul străzii Trandafirilor, nu de mult, încă mai era “în picioare”, un alt spațiu “destinat” copilului de cartier, care dorește să nu bată mingea de unu’ singur. Nici aici nu îmi aduc aminte să fi fost prea recent (vorbim de decenii) porți sau coșuri. Un loc cu potențial mare pentru un teren de sport multifuncțional, însă, ce să vezi …

… mai utile parcă-s 12 locuri de parcare, că ce-i drept și acolo suntem deficitari!

“Maidanul” #3 – Foaie verde iarbă deasă … mai bine mă joc în parcare!

Tot de-a lungul căii ferate, la intersecția dintre Industriei și Dragoș Vodă, stă de mult uitat un teren de fotbal, cândva frumos îngrădit și probabil prețuit de cei care aveau acces la el. Recunosc, nu știu în proprietatea și administrarea cui e aceasta „oază sportivă”, însă cu puțin interes, sunt convins că ar fi putut deveni atracția cartierului, dacă implicarea pălea în fața nepăsării și a indiferenței.

Boc, la Cluj, a realizat pentru cele mai mari cartiere din oraș, baze sportive de primă mână, cum puțini clujeni și-ar fi putut imagina vreodată, pe care le-a pus la dispoziția locuitorilor gratis. E drept, noi, printre blocurile Bistriței, nu dispunem de atâta amar de spațiu, dar măcar să profităm de micile petece cu potențial pe care le avem, să le transformăm în terenuri sportive cu funcționalitate multiplă, de care, la o adică, s-ar putea bucura chiar și adolescenții.

Dacă lipsa fondurilor constituie o cauză pentru care astfel de proiecte nu ar putea fi realizate, poate urmăm exemplul altor orașe, dar în loc să „dăm spre adopție” companiilor din mediu privat un spațiu verde sau un sens giratoriu, reușim să atragem o contribuție financiară pentru proiecte similare celui mai sus menționat. TeraPlast de plidă, a plătit o căruță de bani ca sala polivalentă din Unirea să-i poarte numele, în principal pentru expunere doar. N-or fi oare printre atâtea companii mari din oraș câteva care , pe lângă o expunere, mult mai mică ce-i drept, să-și dorească să aducă cu adevărat (adițional joburi-lor) plus-valoare comunității în care-și desfășoară activitatea?

PS: Sunt conștient că orașul are probleme mult mai mari, aspecte prioritare în fața unor astfel de “mizilicuri”, dar dacă tot intrăm în campanie, unde focusul tuturor celor care țintesc administrația locală este îndeosebi pe sport, am zis să profit de ocazie, poate măcar terenurile mai sus menționate nu vor fi date uitării pentru încă un mandat …

PSS: Deși nu-s de acord, decât lăsate de izbeliște, mai bine valorificați astfel de locuri și faceți măcar parcări, măi boșilor locali cu putere de decizie, că și ăsta a devenit un hot-topic pe care vă războiți cu fiecare ocazie!

Tiberiu Titieni