Onorabil în Giulești

– Gloria a încheiat campionatul cu o
înfrângere la Rapid, după un gol primit din ofsaid și un joc destul de bun al echipei lui Șumudică

Marius Șumudică a ieșit onorabil după partida din Giulești, una delicată pentru el. Fostul jucător al Rapidului și-a arătat atașamentul față de clubul de sub Podul Grant, sărutând gazonul pe care a cunoscut cele mai mari satisfacții, dar nu s-a dat înapoi să le pună probleme gazdelor bucureștene. După un gol înscris din ofsaid, Gloria a egalat prin Moraes, ajuns la a 10-a reușită în acest retur. Cu 1-1 la pauză, jucătorii lui Șumudică au lăsat senzația că pot da lovitura și au dominat repriza secundă. Din păcate, la un contraatac rapid al rapidiștilor, după un corner al Gloriei, Bozovic a rămas singur pe stânga, a pătruns în careu și a săltat mingea peste Țurcaș. Scorul final, 2-1 pentru giuleșteni, a țintuit Gloria pe locul 11 în clasament, o poziție greu de visat la jumătatea campionatului, când era consi-derată victimă sigură.

Șumi a plâns și a sărutat gazonul

La finalul partidei din Giulești, Marius Șumudică a fost aclamat de galeria rapidistă, care l-a chemat să o salute. Tehnicianul Gloriei s-a îndreptat către suporteri a îngenunchiat și a sărutat gazonul. Apoi s-a ridicat, a dus mâna la inimă și a sugerat că Rapidul e mereu în inima lui. Fanii i-au scandat numele minute în șir iar el i-a aplaudat. „Le mulțumesc din suflet suporterilor. Înseamnă că am făcut ceva aici. E terenul de acasă, terenul care mi-a dat fericire, unde m-am realizat profesional”, a declarat Șumi. Marius Șumudică a jucat 4 sezoane la Rapid, între 96-99 și în 2001-2002, marcând 35 de goluri. În 1999 a luat campionatul, cu Mircea Lucescu antrenor.

 | 389 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On