Olimpiada de iarnă de la Soci (Rusia), care va avea deschiderea în 7 februarie, și la care vor participa circa 2500 de sportivi la 98 de probe (15 sporturi), va fi urmărită de sportivii bistrițeni doar pe canalele media.
Petrică Hogiu, cel care a reprezentat România la Olimpiada de la Vancouver din 2010, era indreptățit să facă parte din delegația de 24 de sportivi a țării noastre de la Soci, dar Federatia Română de schi Biatlon a ales alt sportiv. Deși conform punctajului FIS ( Federația internațională de schi), Hogiu era mai bine clasat, cei de la București i-au dat șansa de a participa lui Florin Daniel Pripici, motivând acest lucru prin faptul că sportivul de la Sinaia ar fi mai tânăr.
Totuși, Petrică Hogiu participă zilele acestea la o competiție de mare anvergură din Italia. Astfel, sportivul CSM-ului , alături de Alin Cioancă, legitimat la LPS – CSM, ambii antrenați de Rodica Drăguș, reprezintă România și școala de schi bistrițeană la Campionatul Mondial de juniori&U23, la care concurează sportivi din 42 de țări, care se desfășoară la Val di Fiemme.
sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii