OFF-ROAD: Senzații tari la Parva! Vezi care au fost cei mai buni!

Părvenii sunt pasionați de off-road și organizează din ce în ce mai des competiții. Primarul Ioan Strugari îi sprijină pe împătimiți.

ACS Transilvania Rally Team a organizat ieri un trial pe dealurile din comuna Parva. Participanții au avut posibilitatea să se înscrie la mai multe categorii. La final, cei mai buni au fost premiați. Nu mai puțin de 57 de echipaje s-au înscris în concurs la cele cinci categorii.

 Primii la start au fost cei de la clasa moto. Cel mai bun a fost bistrițeanul Tudor Turdean, care a făcut show pe două roți, urmat de Mihai Comura și Romeo Gal.

La categoria auto a învins echipajul format din pilotul Cristian Cravet și copilotul Cristian Micu. Pilotul Mircea Vasile și copilotul Daniel Găina au urcat pe a doua treaptă a podiumului. Pe locul III a fost echipa formată din Dumitru Anchidim (pilot) și Andrei Anchidim (copilot).

La categoria ATV, pe locul 1 a terminat Aurelian Daniel Bodiu, pe 2 a fost Robert Kovari iar pe 3 Gavrilă Gatini. La clasa auto – open, locul 1 a fost ocupat de Darius Nicu Strugari, locul 2 de Marius Bădița și locul 3 de Ion Rus. La clasa  auto standard, ordinea a fost Cireșel Berche, Codruț Ponta și Tiberiu Popandron.

Ana ȘTEFÄ‚NEL






 | 3.290 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *