Generația de aur a fotbalului bistrițean, cea a anilor 80, s-a adunat la Baza Alex pentru un meci de toată pomina. Așa cum joacă de fiecare dată Hurloi, Florea, Vasile Moga și ceilalți care au scris istorie pentru clubul bistrițean. De data aceasta au răspuns unei invitații venite de la un camarad de acum 30 de ani, Dumitru Florian.
Stabilit de ani buni în Statele Unite, “Å¢ache”, a venit în concediu și nu a scăpat ocazia de a se întâlni cu foștii colegi. S-au certat, s-au pupat, s-au driblat și faultat, dar a ieșit o distracție pe cinste, încheiată la un local, cu o bere în față și multe amintiri depănate.
Deși în teren au fost “dușmani”, așa cum se vede și în filmările noastre, după meci “glorioșii” anilor 80 au dovedit încă o dată că pot păstra o legătură de suflet decenii întregi. Frecvent, nu doar de data aceasta, se întâlnesc și pun de-o miuță, iar apoi desfac în 10 firul poveștilor din fotbalul bistrițean.
Au jucat: Ad. Florea, D. Vlad, Rogneanu, Cervenski, Săsărman, Filipoi, Hurloi, V. Moga, D. Florian, I. Nicolae. Invitați: G. Ursa, G. Avram, Ursa- junior, M. Pop, Rus. Antrenor: Nicolae Dondoș, arbitru: Radu Gheorghe.
Ultimele comentarii