Cu handbalul ne-am cam liniștit. E a doua oară când ni se întâmplă să jucăm în prima ligă, să prindem gust de performanță și apoi să ne trezim la realitate în liga a doua. Metalul a avut același traseu. Ne-a dat cu handbalul mare pe la nas, apoi ne-a lăsat în pace la juniorii noștri. HCM face la fel. A cochetat cu prima ligă, iar acum s-a dezintegrat și a rămas la pretenții mici, cu tineri localnici în lot.
De fapt, nu știe nimeni ce strategie în domeniul sportului ar fi mai potrivită pentru un oraș ca al nostru. Să ne vedem lungul nasului și să ne promovăm copiii sau să ne dorim mai mult și să scrutăm înălțimile, consumând bani mulți și dând credit mercenarilor? Întrebarea își găsește răspunsuri la fel de multe și într-un sens și în celălalt. Există un curent de opinie foarte puternic și convingător în favoarea localnicilor, susținuți cu bani puțini, care aduc spectatori la sală sau stadion, ne fac să vibrăm mai puternic la rezultate bune și creează exemple pentru generațiile viitoare de bistrițeni. Dar există și ideea că a-ceștia se plafonează și că fără infuzie de mercenari nu se poate ajunge la performanță. O arată Gloria în fiecare zi și, să recunoaștem, ne mândrim deseori cu performanța ei de a rezista în prima ligă. Deci, miliarde și miliarde către Gloria și HCM ca să ajungă printre cei mai buni sau doar milioane ca să trăiască în eșalonul doi? Sume colosale spre buzunarele unor venetici pe care nici n-ajungem să-i cunoaștem, dar cu care ni se spune (și uneori ni se și demonstrează) că se poate ajunge în top sau bani de-o fasole pentru ai noștri, ce ne vor mulțumi să fie tari doar pe lângă casă?
Parcă nici una dintre aceste variante nu ne-ar încânta. Însă mai există una, dar aceasta presupune mult prea mult bun simț pentru aceste vremuri. Varianta de echilibru, în care să plusăm doar atunci când e cazul și să stăm tot timpul cu un ochi spre talentele locale. Să formăm structuri bazate pe ai noștri și să le dăm forță și culoare cu meseriași aduși din alte părți. Idealul acesta va fi însă tot mai greu de întrezărit. Fiindcă oamenii din sport se încâinesc și ei pe zi ce trece, devin hiene, nu se mai satură cu oase mici, vor ciolane mari, caută tunuri.
Politica sportului devine la fel de mizerabilă ca și sora ei mai mare. O târfă ordinară.
Ultimele comentarii