Nu mai trageți în pianiști!

Meciul dintre Jelna și Bârgău, un meci bun, spectaculos și aprig disputat, a fost eclipsat de arbitru. Liviu Pop a fost în centrul atenției, atât la meci, cât și după, punând în umbră fotbalul. Centralul a judecat bine, din câte se pare, o fază discutabilă, o fază care pe moment i-a iritat pe cei prezenți la meci. O decizie a arbitrului i-a unit pe oficialii celor două echipe, pentru un singur scop, hulirea arbitrului. Protestele au început din balconul de la Jelna, ajungând până la eliminatul Traian Ionele. Apoi, meciul s-a încins progresiv, ajungând pe final în punctul culminant. Toți împotriva lui Liviu Pop. Supărați că au pierdut un meci pe care îl aveau în mână la un moment dat, bârgăuanii și-au vărsat amarul pe central. Un central impasibil, sigur pe deciziile sale, de neclintit. Parcă enervant de sigur și de ferm în deciziile pe care le ia. Deși inițial părea că a greșit, reluările i-au cam dat dreptate centralului, cel puțin la faza discordiei. Dincolo de deciziile luate, de maniera de arbitraj, Liviu Pop nu a influențat rezultatul meciului. Și e greu de crezut că Liviu Pop are ceva împotriva familiei Ruscău. Conducătorii, jucătorii și cei implicați în fotbalul de Liga a IV-a, uită despre ce nivel fotbaliști vorbim, simțindu-se ca în fotbalul mare. Ori e greu să îi ceri unui arbitru la acest nivel să conducă perfect un meci pentru că, o știe toată lumea, arbitrii Ligii a IV-a sunt la nivelul fotbalului Ligii a IV-a. Și poate că Liviu Pop, chiar dacă e considerat arogant de mulți și e spaima echipelor pentru cartonașele pe care le arată cu nemiluita, avea dreptate. Poate că, înainte de a critica arbitrajul și de a da vina pe arbitri pentru neputința proprie, ar trebui să se studieze mai bine regulamentul și să nu se caute eterna scuză, arbitrajul. Poate că jucătorii, antrenorii, președinții și chiar și noi, presa, ar trebui să punem mai mult accent pe fotbalul în sine, pe execuții, pe nivelul fotbalistic și să ignorăm pe cât posibil arbitrajul. Pentru că riscăm, dacă nu s-a întâmplat deja, să aducem arbitrii în prim plan, să eclipsăm jucătorii și să rămână în umbră obiectul muncii, fotbalul. Liviu Pop, Dosan, Gotea sau Tămaș, fac și ei parte din peisajul fotbalistic autohton și trebuie să recunoaștem, chiar dacă greșesc câteodată, că fără arbitrii n-ar exista fotbal. Buni, răi, cum sunt, asigură desfășurarea meciurilor și fac parte din întreaga structură fotbalistică județeană. Și cred că ar fi bine să-i respectăm mai mult sau dacă orgoliul nu ne lasă, măcar să-i mai lăsăm în pace, să-și facă treaba.