Nu „ciupim” nici măcar un punct la Brașov! Gloria, la a doua înfrângere în acest sezon al Ligii Naționale!

Pera & Co. pierd puncte importante în deplasarea de la Brașov, unde s-a disputat partida împotriva Coronei, din etapa a 9-a, încheiată cu scorul de 25-24 (16-10). După o primă repriză extrem de slabă, bistrițencele s-au trezit abia în jumătatea secundă, însă fără prea mare folos.

Gloria a început partida de sub Tâmpa cu frâna de mână trasă. Deși minute bune scorul a mers cap la cap, brașovencele păreau a fi cele care înscriu cu ușurință, găsesc perfect culoarele defensivei bistrițene și se apără mai bine.

Ofensiva Gloriei, cu o Niombla deconectată de la partidă, greșește mult, iar Corona se desprinde la 8-6 în minutul 12, după ce, în repetate rânduri, ratând din situații de unu la unu și aruncări de la șapte metri, nu a reușit să o facă.

Partida curge destul de clar în favoarea Coronei, fetele lui Burcea distanțându-se treptat pe tabelă și intrând la cabine cu un avantaj de șase goluri, la 16-10.

Bistrițencele au făcut o repriză secundă net superioară dacă ne raportăm la primul act, însă nu una suficient de bună încât să poată „ciupi” măcar un punct odată cu fluierul de final al partidei. Elevele lui Pera au intrat mult mai montate și conectate la partidă, reușind să reducă treptat ecartul considerabil al brașovencelor, iar în minutul 56 au egalat la 23, iar trei minute mai târziu la 24.

Totul a fost însă în zadar, deoarece Corona și-a jucat la marele fix ultimul atac, a obținut un șapte metri în ultima secundă, de pe urma căruia a trecut pentru ultima dată în avantaj.

Gloria: So Delgado Pinto (6), Kirdiasheva (6), Fujita (4), Mbengue Rodriguez (2), Vukcevic (2), Bazaliu (2), De Araujo Frossard (1), Kacsor (1)

Tiberiu Titieni

 | 496 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

1 Comment

  1. De când au bătut CSM București sânt în cădere liberă.Nu mai joacă nimic chinuie toate meciurile, iar în Europa nu contăm deloc. Antrenor conflictual și jucătoare plătite și tratate regește care nu mai joacă nimic. Rusine

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *