"Alo, doamna Zegrean, de la ANST vă sun…
Da, spuneți…
Avem o propunere. Postul de director de la CSM Bistrița a rămas liber și, în urma unor verificări temeinice a mai multor persoane, considerăm că sunteți cea mai potrivită pentru ocuparea acestei funcții. Aveți o vastă experiență în domeniu, studii de specialitate, cunoașteți foarte bine lumea sportului, sunteți tânără, energică și dornică de afirmare. Și, mai ales, nu sunteți afiliată politic… Considerăm că a venit timpul, dacă tot vine Sfârșitul Lumii, să numim directori pe criterii de competență. Vă lăsăm câteva zile să reflectați, apoi așteptăm un răspuns…
Cred că nu e cazul să mai așteptăm, accept acum. E o oportunitate uriașă pentru mine, o provocare. Consider că sunt omul potrivit la locul potrivit, gata să mă sacrific pentru carieră dar mai ales pentru sportul bistrițean. Vă mulțumesc și n-o să vă dezamăgesc.."
Acesta e un dialog banal pentru unii, pamfletar pentru cine înțelege, dar istoric pentru România. Acesta este dialogul în urma căruia a fost numit primul șef de instituție apolitic din România. Da, s-a întâmplat la Bistrița, la CSM Bistrița, unul dintre cele mai tari cluburi sportive din țară. Eleonora Zegrean a recunoscut, în cele din urmă, că nu a fost numită politic, că n-a făcut campanie niciodată, că n-a făcut parte din staff-ul de campanie al PD-L, că nici nu știe cu ce se mănâncă politica. Deducem noi că pe Oltean și pe Botiș i-a văzut doar la televizor și că nu știe unde-i sediul PD-L.
Numirea Eleonorei Zegrean în funcția de director al CSM dă tonul la normalitate în România. E un pas mic pentru om, dar un pas mare pentru omenire și mai ales pentru sport. Până și noi ne-am dat seama că am greșit. Ce tupeu, pe noi, să încercăm să-i luăm interviu tocmai când "intra în fondul problemei", tocmai când număra sportivii calificați la Jocurile Olimpice!
Adică nu puteam aștepta și noi așa, vreo lună, două, până să intre de tot în fondul problemei, să vorbească în cunoștință de cauză, să invețe cum e cu bugetul, să-i cunoască și pe sportivii la care nu le-a predat, să-și dea frâu liber creativității dobândite în atâția ani de cercetare științifică?! Da, poate am greșit c-am zorit-o așa. În două săptămâni, a învățat doar să numere sportivii ca Roberta parlamentarii. Doar că Nora e încă fără experiență și nu știe că șmenu-i să numeri mai mulți, nu mai puțini.
Augustin Danci





Ultimele comentarii