Nicu Vlad: „Se impunea schimbarea lui Saranciuc”

Președintele Federației Române de Haltere, Nicu Vlad, s-a aflat la Bistrița, unde a participat la Campionatul Național la juniori II. Fostul campion olimpic și mondial i-a urmărit la lucru pe micii
halterofili, arătându-se încântat de evoluția
acestora. La fel de mulțumit este și de activitatea lotului național de cadeți, condus de antrenorii Adrian Chivu și Ovidiu Fătu. Nicu Vlad este de părere că activitatea s-a îmbunătățit de când a fost schimbat Mugur Saranciuc și că o astfel de schimbare de impunea.

Cum a fost concursul de la Bistrița?

Bistrița este orașul gazdă pentru haltere de mulți ani. Noi ne simțim bine aici. La competiții, sportivii au evoluat foarte bine. Avem o conducere nouă pe plan local, atât la Clubul Sportiv Muni-cipal cât și la Direcția pentru Sport. Își dau silința să creeze condiții pentru organizarea competițiilor. Nu rămâne de-cât ca sportivii să materiali-zeze prin rezultate. În acest concurs, copiii au răspuns corespunzător la parametrii de pregătire pe care îi au în momentul de față.

Cum vi se par performanțele bistrițenilor din ultima vreme, de la schimbarea antrenorilor de la lot?

Legat de treaba asta, având în vedere că de aproape un an de zile am făcut schimbarea antrenorilor și a locului de pregătire, pot să spun că am rămas surprins plăcut de sportivii care au evoluat.
Și-au îmbunătățit rezultatele, și-au îmbunătățit tehnica de ridicare a halterei, ceea ce e un lucru bun și ne dă speranța

că vom face rezultate și pe plan internațional.

Vreți să spuneți că
s-a schimbat ceva de la plecarea lui Mugur Saranciuc și venirea antrenorilor Fătu și Chivu?

Eu nu aș vrea să intru într-o polemică. Au fost niște divergențe între ei, normale când se produc schimbări. Se impunea această schimbare, am făcut-o și văd că încet-încet lucrurile intră pe făgaș normal și a reușit să se impună această echipă tânără pe care am pus-o în fruntea lotului de cadeți.

Bistrița a avut în ultimii ani mulți sportivi de valoare. Mă refer la Mărioara Munteanu, la Răzvan Martin…

Bistrița a fost și este un centru al nostru în care rezultatele au fost tot timpul la înălțime, atât pe plan național cât și pe plan internațional.

Halterele din România în ce direcție se îndreaptă?

Și noi, ca și alte discipline sportive, ne confruntăm cu o scădere a numărului de
sportivi, dar eu sper ca încet, încet să reîmporspătăm și să aducem în mijlocul copiilor
sportul, mă refer la toate disciplinele sportive. Dacă nu îi atragem la sport, atunci ne confruntăm cu alte probleme.

Cum credeți că îi puteți aduce?

Motivându-i. Cei din mediul rural sunt mai ușor de adus. Nu e așa de simplu, este adevărat că depinde fiecare cât de departe stă de o sală de sport. Mai mult, ar trebui chiar antrenorii noștri să meargă prin școli și să încerce să îi convingă că sportul poate aduce beneficii.

Credeți că veți avea anul acesta probleme cu banii?

Sunt convins că pro-bleme vor fi, întotdeauna au fost. Eu zic că, dacă vom avea o bună colaborare, am putea trece peste probleme.

Carte de vizită:

– s-a născut la 1 noiembrie 1963, în localitatea Piscu, Galați

– multiplu campion mondial, european și național

– medaliat cu aur la JO din 1984 (Los Angeles)

– medaliat cu argint la JO din 1988 (Seul)

– medaliat cu bronz în 1996, la JO de la Atena

– 43 de medalii la Campionatele Mondiale, dintre care 14 de aur

– a doborât două recorduri mondiale

– a fost antrenor al lotului național

– în prezent este președintele Federației Române de Haltere și vicepreședinte al Federației Internaționale de Haltere

 | 517 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On