Gloria a pierdut cu 2-0 la Chiajna în etapa a 5-a din Liga a doua. Dobrescu a deschis scorul în minutul 58 la o centrare de pe stânga și Samake l-a închis în minutul 62, după ce Greab a scăpat mingea după linia porții.
Antrenorul Gloriei își dorea 8 puncte în primele 5 etape și a făcut doar 3.
După runda trecută se vedeau probleme pe toate posturile, mai puțin în poartă. Însă, între timp, Avram a făcut penalty în ultimele minute la Băicoi, în cupă, și era să fim egalați. Iar Greab a scăpat-o azi copilărește.
Ne-am păcălit un pic cu meciurile amicale din această vară, în urma cărora credeam că vom avea un sezon ușurel.
N-avem!
Ne chinuim!
Transferurile au fost slabe, liga a doua fiind mai tare decât ne-am închipuit.
Linia pe care o va trage Pustai după prima mână de meciuri e roșie, îngrijorătoare.
Urmează un meci acasă cu CS Dinamo și apoi o deplasare la Reșița.
Concordia: Kucher – Dobrescu, Ghiocel, I. Pop, Mih. Bălașa (cpt.), Aur. Ciuciulete, Carp (Marong), Carnat, Dar. Grigore, Dav. Păcuraru, Samake
Rezerve: Fara – Den. Dumitrașcu, Grozdanovki, Mănică, A. Burcea, Neicuțescu, Gîrbiță, Boiciuc
Antrenor: Nicolae Dică
CS Gloria Bistrița: Greab – Burdeț, Vișinar, Ieșeanu, Chiorean, M. Chindriș, Lehaire, Val. Alexandru, D. Covaci, M. Peter, Salka
Rezerve: Began – Cavar, Al. Mogoș, Andraș, Llullaku, Fr. Cristea, Bambock, Bodescu, Rafael Dos Santos
Antrenor: Cristian Pustai





Ultimele comentarii