Autoritățile locale își arată neputința în ceea ce privește finanțarea Clubului Gloria Bistrița. Primăria Bistrița nu poate finanța clubul de fotbal pentru că nu-i permite legea, spune primarul Bistriței, Ovidiu Crețu. În același timp, ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, se screme să schimbe legea 69 și spune că pe ea nu o interesează sprijinirea cluburilor private. Cu alte cuvinte, după ei potopul!
Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a declarat într-o conferință de presă la care a participat și Gabriela Szabo, că Gloria nu poate fi finanțată în momentul de față de la bugetul local. "Ca să putem finanța clubul Gloria, așa cum este ea acum, provenit dintr-un club în insolvență, trebuie modificată Legea 69, trebuie modificată Legea 130 și trebuie modificat Ordinul 130. E dificil totuși de obținut modificarea tuturor celor trei acte normative. Fără asta, nu putem finanța Gloria, cea care este astăzi”, a declarat primarul Bistriței, Ovidiu Crețu. Ascunzându-se după detalii legislative, primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, este primul edil sub al cărei administrație ar putea dispărea clubul Gloria Bistrița. El își arată practic neputința sau poate lipsa de voință pentru a finanța un club care a rezistat 20 de ani în primul eșalon fotbalistic.
Prezentă la conferința de presă, Gabriela Szabo a dat-o din gafă în gafă, lăsând senzația că e cam aeriană și că a venit așa, mai mult pentru că e campanie electorală, la Bistrița. A avut numai vorbe frumoase despre Bistrița, despre "locurile unde a copilărit" dar n-a fost prea hotărâtă când a venit vorba de a sprijini sportul din județ. "Mai dați-mi răgaz puțin și o să deblocăm în Legea 69 acel paragraf cu autoritățile locale și consiliile județene, prin care să poată să ajute sportul. Mai avem puțin de lucru la el și sperăm ca până cel târziu în 31 noiembrie să se poată finanța sportul", a spus Gabriela Szabo.
Reamintim că s-a emis recent o Ordonanță de Urgență în acest sens, pentru ca să poată fi finanțate cluburile. Totuși, Ordonanța pare să nu fie de ajuns, după cum ne spune Gabriela Szabo, care mai încearcă să peticească legea, pentru a face, din mai multe încercări, lucrurile așa cum trebuie.
"Fotbalul nu este sub umbrela Tineretului și Sportului, astea sunt cluburile private. Pe mine ceea ce mă interesează foarte tare este să îmi protejez cluburile sportive care sunt sub tutela MTS, Federațiile Sportive, etc", a mai spus Gabriela Szabo. Adică, chiar dacă se schimbă legea, Gloria tot nu poate fi finanțată iar cluburile private nu prea au de câștigat după modificarea acestei legi. Mai precis, nu se rezolvă deloc problema cluburilor private care au probeleme financiare și au nevoie de sprijin din partea autorităților locale iar ministrul Tineretului și Sportului ne spune răspicat că nu-i prea pasă de aceste cluburi.
Ignoră însă un lucru esențial, acela că în majoritatea sporturilor de echipă, importante, cluburile private fac performanță și aduc lumea pe stadioane sau în sălile de sport. Ignorând cluburile private, ministrul Gabriela Szabo ignoră poate cel mai important și mai vizibil segment din sportul din România.
Augustin Danci





Ultimele comentarii