Gloria a învins astăzi la 8 goluri pe Gloria Buzău, în etapa a 15-a din Liga Florilor, a doua a returului.
Bistrițencele au controlat meciul de la un capăt la altul iar antrenorul Florentin Pera a introdus în teren toate jucătoarele convocate pentru această întâlnire.
De partea cealaltă, echipa condusă astăzi de bistrițeanul Radu Alexandru Moldovan în absența principalului Daniel Anca – operat la tendonul lui Achile, a jucat cu multe jucătoare care au trecut pe la Bistrița (Măzăreanu, Iuganu, Ilina, Moroianu) dar n-a reușit să pună probleme gazdelor în niciun moment al jocului.
La pauză a fost 20-11, iar la final 30-22, Gloria terminînd meciul cu jucătoarele de la tineret, Maria Țanc și Rebeca Geamănu, în teren.
Cu acest rezultat, Gloria adună 10 meciuri fără înfrângere, doar un egal în EHF, cu Nantes, în rest doar victorii.
Urmează o deplasare în Franța pentru etapa a 4-a din grupele EHF și apoi un meci la Craiova, în Liga Florilor.
Au marcat pentru Gloria: Cristina Laslo – 7, Bianca Bazaliu – 4, Tamires Frossard – 4, Ida Dahl – 4, Nicoleta Dincă – 3, Nina Bulatovici – 3, Gnonsiane Niombla – 3, Seynabou Rodriguez – 1, Deborah Kpodar – 1.
Renata de Arruda – 11/25, Iulia Dumanska – 5/13.
În clasament, Gloria a urcat iar pe 2, la 6 puncte de CSM București și la 3 în fața Rapidului, dar are un meci mai mult decât cele două echipe bucureștene.
Ultimele comentarii