Neconvingători la juniori! Gloria a câștigat cu ambele grupe, dar cu adversari modești!

Duminica trecută s-a disputat etapa a patra a Campionatului Național al Juniorilor A și B, competiție în care reprezentantele bistrițenilor, Gloria și LPS Bistrița au jucat în deplasare. Gloria a jucat pe terenul celor de la LPS Târgu Mureș, ambele grupe de juniori obținând victoria:, juniorii A au câștigat cu scorul de 5-2 (3-1), în timp ce juniorii B s-au impus cu 3-0 (2-0). LPS-ul a jucat la Reghin  împotriva grupelor de la Grupul Școlar Lucian Blaga, în ambele partide victoria revenind gazdelor, 4-1 la juniorii A și 3-0 la juniorii B.

Juniorii A ai Gloriei s-au impus într-un joc modest:  LPS Tg. Mureș – Gloria 2-5 (1-3)

Partida juniorilor A a fost una la discreția bistrițenilor, care pe lângă cele cinci goluri marcate au irosit încă cel puțin tot atâtea ocazii clare de gol, dar antrenorul Adrian Florea este nemulțumit de erorile comise de echipă în faza defensivă. Bistrițenii deschide de repede scorul grație golului marcat de Dobrea în minutul 10, tot Dobrea reușind dubla zece minute mai târziu mărind avantajul. În minutul 38 Moldovan duce scorul la 3-0 pentru bistrițeni, pentru ca pe finalul primei reprize gazdele să reducă diferența la o greșeală a fundașilor Gloriei. Imediat după pauză, în minutul 47 Rus marchează restabilind diferența de trei goluri pe tabelă, dar urmează o nouă desincronizare în apărarea bistrițenilor și gazdele mai marchează odată, pentru ca tabela să fie închisă de golul lui Simionca, în minutul 89.

 Lotul folosit de antrenorii Adrian Florea și Valer Săsărman: Pop, Ungur, Mare, Moldovan, Neagoș, Bolfă, Platon, Dobrea, Câțcăuan, Sandu, Rus. Au mai jucat: Olinca, Ștețco, Imbuzan, Simionca, Brîndușe

Adrian Florea, antrenor:”Am făcut un joc modest, cu grave greșeli în apărare, greșeli care vor trebui eliminate deoarece de acum vor începe jocurile importante. Una peste alta am obținut un rezultat bun și trei puncte care ne menține în fruntea clasamentului”.

Juniorii B ai Gloriei, victorie fără probleme. LPS TG. Mureș – Gloria 0-3 (0-2)

Jocul juniorilor B a fost unul dominat clar de bistrițeni, victoria conturându-se încă de la pauză când scorul arăta 2-0 pentru echipa lui Voica și Zegrean. Cele două goluri ale bistrițenilor au fost reușite de Å¢igorean, gloriștii mai ratând încă bune ocazii de gol. După pauză sarabanda ratărilor a continuat, bistrițenii marcând încă un gol prin același Å¢igorean care astfel reușește un hattrick.

Lotul folosit de antrenorii Eugen Voica și Dorel Zegrean: Trif, Mihăilă, Hasnăș, Rus, Coți,  Lup, Ceușan, Constantin, Miron, Bodea, Å¢igorean. Au mai jucat Chiorean, Kenesi, Cerceja, Melec, Oprea 

Eugen Voica, antrenor:”Am avut un joc destul de ușor cu o echipă modestă din această serie. Deși am câștigat sunt nemulțumit că ratăm încă prea mult și facem încă multe greșeli”.

Juniorii A ai LPS-ului fără nici un punct în patru etape. Grupul Școlar Lucian Blaga Reghin –LPS 4-1 (3-1)

Juniorii lui Paul Nicolae au avut în față un adversar mult mai experimentat, pentru gazde la juniorii A evoluând grupa de juniori de la Juniorul Tg. Mureș, echipă care joacă de patru-cinci ani împreună. Gazdele duc scorul la 3-0, după care Leah reduce diferența până la pauză. După pauză bistrițenii se apără mai bine și gazdele mai marchează un gol, stabilind scorul final.

Lotul folosit de Paul Nicolae: Trișcaș, Fetti, Popan, Suciu, Șunfelean, Rusan, Leah, Rusu, Mihăilă, Mureșan, Mărginean. Au mai jucat: Matean, Albu, Bumb.

Juniorii B : Grupul Școlar Lucian Blaga Reghin – LPS  3-0 (2-0)

Echipa de juniori B de la LPS, formată din jucătorii născuți în anul 1998 de la LPS și de la Junior Star au pierdut prea ușor partida de la Reghin, după cel mai slab joc făcut de la începerea campionatului. Gazdele și-au asigurat cele trei puncte încă de la pauză, când conduceau deja cu 2-0, golul marcat de aceștia după pauză cosființind victoria.

 Lotul folosit de antrenorii Sergiu Gabor și Sergiu Mândrean: Felhazi, Pop-Petruț, Eremie, Șoimușan, Szekely, Precup, Mititean, Lăcătuș, Ani, B. Rus, Micușan. Au mai jucat: T.Rus, Boca, Petrovan, Roman, Corceac.

Sergiu Gabor, antrenor:”Am făcut cel mai slab joc de până acum, a existat o diferență foarte mare de atitudine și determinare între acest joc și celelalte jucate până acum. Am fost o echipă fricoasă și asta ne-a costat scump”.

Leon Buhai / sportulbistritean.ro

 

 | 305 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *