Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu a pus și el umărul la discursurile prilejuite de ședința CSM-ului și a Direcției pentru Sport. Edilul șef a ascultat discursurile și mai ales statisticile prezentate de Adrian Moldovan și Constantin Florian, după care a rostit câteva cuvinte despre sportul din județ. Doar că, de această dată, primarul n-a avut parte de aplauze din partea celor prezenți, ci de contre. Reproșurile au început cu cele ale colegului său de partid, Adrian Moldovan, care a sancționat lipsa de implicare a autorităților locale în sport, uitând și el probabil că face parte din Consiliul Județean și că patru ani a făcut parte din Consiliul Local. Apoi, a venit discursul total neinspirat al primarului. De parcă nu știa unde se află, Crețu s-a lăsat furat de privirile lui Pădureanu, care se afla în dreapta sa, și a rostit un discurs în care a subliniat faptul că Gloria e favorizată la împărțirea bugetului, pentru că echipa reprezintă un fenomen special. Discursul primarului a părut a fi coloana sonoră din alt film, unul în care personajele sunt oamenii de afaceri ce se învârt în jurul Gloriei, participă la dineuri și își exprimă fiecare simpatia față de echipa fanion, care duce mai departe faima orașului și alte bla-bla-uri ieftine. În contextul în care se afla, Crețu a părut ca o pradă naivă între lupii bătrâni, răniți și înfometați. Să le spui lui Bozga și Saranciuc că vei sprijini ”și celelalte sporturi” după ce ai ridicat în slăvi Gloria e ca și cum ai răsuci cuțitul în rana unui soldat deja rănit. Și replicile n-au întârziat să apară. Crețu a fost pus la colț de cei doi, ca un elev care a venit cu tema nefăcută la școală. Bozga și Saranciuc i-au cerut repede socoteală, în speranța că poate, de această dată, tenisul de masă și halterele vor primi măcar câțiva lei de la bugetul local. Remarca lui Saranciuc ar fi trebuit să-l pună serios pe gânduri pe primar. Adică, unul dintre cei mai mari antrenori pe care i-a avut Bistrița, de 25 de ani în oraș, un om care a adus mii de medalii pentru oraș, spune, într-un cadru oficial, că nu a văzut nici un ban pentru secția de haltere, specificând ”să nu se supere domnul primar”. Și Bozga le-a adresat celor prezenți un discurs de genul ”Ne dați ori nu ne dați?”, adresându-se aceluiași primar, care părea că nu mai știa pe unde să scoată cămașa. Și ca situația tragi-comică să fie desăvârșită, Jean Pădureanu n-a mai vorbit în cadrul întâlnirii. Concluzia o trage fiecare în parte. Linia la buget o trage municipalitatea, dirijată cu laserul de edilul șef, edil care, dacă vrea să dea dovadă de fair-play, ar trebui să se gândească anul acesta și la alte sporturi și să-i acorde Gloriei un tratament la fel de special precum evoluția echipei.
| 211 vizualizări
Ultimele comentarii