Motive neîntemeiate
Din unele publicații locale, mai precis ale unor autori de materiale, am reținut insatisfacția personală în legătură cu unele fapte din domeniul sportiv. Unele erau bine justificate de semnatarul materialelor. Altele nu cred a se constitui pe realități și norme de drept.
În speță mă gândesc acum la unele aspecte ale activității ACF Gloria 1922. Și iată că, profitând de analiza Consiliului Director al ACF Gloria 1922 din data de 22.08.08 dedicată lucrărilor de modernizare a Complexului sportiv municipal Gloria în perioada 2007”“2008, precum și valorile financiare consumate în acest scop, mi-a revenit în memorie acuza de folosire neperformantă a banului public. Este lesne de întrevăzut că mulțimea de lucrări realizate (pot fi inventariate și cu ochiul liber) la care participarea grupării sportive a fost de 2/3 și 1/3 fonduri publice nu conduce la concluzia unei o utilizări eronate a banului public! Viața sportivă a demonstrat de-a lungul anilor, și mai ales în acest an, că ACF Gloria 1922 are o activitate onorabilă cu realizări remarcabile, inclusiv în baza materială. Mai mult, societatea „non profit” Gloria 1922 nu este nicidecum o societate comercială în care întemeietorii (investitorii) duc câștigurile acasă. La Gloria 1922, potrivit Legii și Statutului, cât mai mulți membri și nemembri pot să aducă contribuții cât de multe (să nu știe nevestele!) și nu pot să ducă acasă nici un leu (să știe nevestele!). Toate valorile realizate rămân în visteria Clubului și se gestionează conform legilor țării și hotărârilor grupării sportive Gloria 1922.
Și nu înseamnă că simpatia sau atașamentul față de ACF Gloria 1922 face dreptul ca să se impună politica de prețuri la bilete sau la serviciile oferite de club. Fundamentarea activității bugetare are la bază cerințele obiectivelor de performanță. Și acestea se constituie nu după locul de naștere sau naționalitatea jucătorului, nu după nume sau simpatii, ci numai și numai după criterii de valoare sportivă și compatibilitate față de coechipieri, adversar ș.a. Nu în ultimă instanță după obligațiile ce îi revin clubului potrivit cu normele F.R. Fotbal.
Potrivit Legii Sportului, răspunderea pentru realizarea educației fizice și sportului în vederea reprezentării internaționale a României și valorificării ei în scop sanogenetic îi revine Guvernului și autorităților administrativ-publice.
În atare context, noi spunem că „afacerea” Gloria 1922 Bistrița este în favoarea misiunii Statului și Consiliilor publice participante și până la urmă cetățenilor arealului Bistrița-Năsăud în cazul nostru.
Rezultatele competiționale ale echipei reprezentative ale ACF Gloria 1922 sunt strict legate de investițiile care se fac. O nouă politică de întinerire a echipei și schimbarea de imagine se produc sub bagheta managerului Ioan Ovidiu Sabău și staff-ului său tehnic. Evident, este un profesionist al domeniului și normal condiția lui este incompatibilă cu bălăcăreala unor arhitecți de scandal.
Iată pe scurt de ce temerile celor ce caută cu lupa greșeli la Gloria 1922 nu au motive întemeiate și, în sărăcia distincțiilor cu care se remarcă Bistrița în plan național, credem ca și cei mai mulți că Gloria este cu noi și este a noastră și ne slujește bine de multe decenii!
Și să dea Domnul să nu trebuiască să-i regretăm absența!
Ultimele comentarii