Moraes reloaded! Gloria pune pe tun un brazilian identic!

 

Gloria a pus mâna pe un brazilian de 23 de ani care seamănă foarte tare cu Junior Moraes. Poartă chiar același nume cu atacantul pe care Bistrița l-a făcutr celebru. Dos Santos Moraes Marcos, sau Marchisio- pe numele lui de fotbalist, ar putea fi noua vedetă a echipei bistrițene, viitorul tun pregătit de Jean Pădureanu.

“E arțăgos, bătăios, primul la minge, foarte abil în fața porții. Aduce și din punct de vedere fizic cu Junior Moraes. Poate juca atacant, dar și mai retras, în spatele altui vârf”, spune directorul sportiv Vasile Moga.

Interesant este faptul că noul Moraes a ajuns la Bistrița ca al treilea dintr-un pachet cu alți doi brazilieni, mult mai bine cotați ca el, Lazo și Romario. Însă, Marchisio a lăsat cea mai bună impresie după meciurile amicale. El a fost împrumutat pe un an de la Vasco da Gama, pe filiera impresarului Florin Manea. Gloria nu a plătit nimic pe el și va avea prima opțiune în cazul unui transfer definitiv.

Adrian Linca

 






 | 466 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *