Mondialele de la Londra, plus de experiență pentru Marius Berbecar

Bistrițeanul Marius Berbecar a participat la Campionatul Mondial de Gimnastică, competiție care s-a desfășurat în perioada 13-18 octombrie, la Londra. Berbecar a făcut parte din delegația de 10 sportivi români. Marius Berbecar a concurat la paralele și la sărituri, clasându-se pe locul al 12-lea după calificări. Antrenorul Augustin Pop consideră că a fost o experiență bună pentru bistrițeanul Marius Berbecar, acesta aflându-se la prima participare la un campionat mondial de seniori. ”A fost o experiență bună pentru el. A fost la primul astfel de concurs, a avut și emoții. Dar sper să crească în formă și să ajungă la Jocurile Olimpice din 2012 și acolo să obțină și un rezultat bun” a declarat Augustin Pop. România s-a întors la mondiale cu două medalii de aur obținute de Marian Drăgulescu, la sol și la sărituri. Flavius Koczi a obținut medalia de argint la sărituri. ”Rezultatele sunt foarte bune, peste așteptări. Mai ales la sol, unde nu ne așteptam să luăm medalia de aur” spune Augustin Pop.

 | 280 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On