Minifotbal: S-a tras la sorți programul Cupei României. Invitat, președintele federației de minifotbal,

Vineri seara Baza Raoul a fost neîncăpătoare pentru cei adunați să asiste la tragerea la sorti a programului Cupei României pe plan local. Interesul a fost cu atât mai mare cu cât orașul nostru va găzdui, în perioada 10-12 iunie și faza finală a Cupei României, la care sunt așteptate 64 de echipe din toată țara.

Într-o competiție care adună la start peste 25 de mii de sportivi, primele două echipe ale județului nostru vor avea posibilitatea să își arate valoarea în fața propriilor suporteri. Evenimentul a fost marcat și de prezența președintelui Federației Române de Minifotbal, Ioan Onicaș.

Fostul purtător al ecusonului FIFA s-a arătat încântat de modul cum a evoluat minifotbalul la noi în oraș, locul 20 în țară la general și locul 8 în 2015, și nu a uitat să mulțumească Primăriei Bistrița pentru implicarea în organizarea turneului final al Cupei Romaniei.

Raoul Borșoș , cel de al cărui nume se leagă ascensiunea minifotbalului bistrițean, promite și mai multe, următoarea investiție fiind ridicarea unei tribune acoperite de 150 de locuri, lucru fără precedent pentru terenurile sintetice de la noi din județ. Ioan Onicaș urmează să inspecteze celelalte baze din oraș, nu mai puțin de 6 terenuri fiind necesare pentru gazduirea acestei faze finale.

Evenimentul s-a încheiat cu mult așteptata tragere la sorți, țintarul Cupei fiind unul care cu siguranță va aduce spectacol în următoarele 3 săptămani la Baza Raoul.

Iată și programul primei faze: Atletico-Muncelului, Budac-Farel, Chelsea-Gloria 9, Blanco-Olimp, NicMar Danci-Friends Melarox, Vikingii-Netvolt, Extratereștrii-AMG, Bistrițenii-Automobile Pip, Roxana-Hobbits, Shadows-Old Boys, Comelf-Dacii Liberi, Energoplast-La Squadra, Raal-Unitaxi, Leoni-Atlantis Tour, River Plate-Sandy Cola, Teraplast-Young Boys.






 | 889 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *