Organizată la Gherla, de echipa gazdă Armenopolis, competiția pentru copii născuți 2003-2004 s-a bucurat de prezența a 10 echipe (printre care CFR Cluj, Viitorul Cluj sau Unirea Dej) împărțite în două grupe. Județul nostru a fost reprezentat de Arsenal Bistrița și Olimpia Beclean, aceasta din urmă reușind performanța de a ocupa primul loc. După 3 victorii în grupă (4-0 cu Viitorul Cluj, 2-0 cu Unirea Dej II, 2-1 cu CFR Cluj), micuții antrenați de Csillag Attila au trecut în semifinale de Unirea Dej I, 2-0 după executarea loviturilor de la 7 metri, pentru ca în finală să le administreze un sec 4-1 organizatorilor, Armenopolis Gherla II.
Turneul a fost unul solicitant, după cum ne spunea antrenorul Olimpiei, cu 6 meciuri jucate într-o zi, dar copiii și-au dorit mult să câștige și au dat dovadă de multă energie. ” Felicit toți jucătorii mei pentru modul cum au jucat și vreau să mulțumesc și părinților atât pentru efortul financiar pe care îl fac, cât și pentru sprijinul moral pe care îl acordă. Budai Cristian, Fechete Mario, Dig Dragoș, Mireșan Ovidiu sunt nume de care vom mai auzi, dar eu sunt mândru de toată echipa”, a declarat Csillag Attile pentru Sportul bistritean.
Iată și lotul micuților campioni: Budai Kristian, Vlașin Flaviu, Simișdean Antonio, Cioban Vasile, Baizat Robert, Fechete Mario-cpt, Moldovan Raul, Mireșan Ovidiu, Dig Dragoș, Lup Ștefan.
sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii